Țopa, mai deștept decât oficialii UE

topa

Într-un mesaj plasat pe contul său de Facebook, el critică dur vizita raportorului Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius, pentru faptul că acesta a arătat deschiderea Bruxeselles-ului pentru colaborarea în continuare cu autoritățile moldovene, recunoscând astfel că ar prefera ca UE să nu mai acorde sprijin Republicii Moldova, sprijin de care anume acum au cea mai mare nevoie cetățenii țării.

“Poate sunt eu departe de ritualurile diplomatice, tot mai comice și tot mai de paradă, însă totuși sunt curios să aflu: pentru ce a venit dl Petras Auštrevičius în Moldova? Să ne spună că „UE e îngrijorată, dar susține”, că „UE va urmări îndeaproape ceva”, că „reformele trebuie să avanseze”, iar „ritmul trebuie accelerat”, scrie Viorel Țopa.

Mai mult, Țopa scrie că Austrevicius care este și coordonatorul Programului anual de cooperare între Parlamentul European și Parlamentul Republicii Moldova pentru anul 2016 nu ar cunoaște realitățile din Republica Moldova. “dl Auštrevičius distinge între regres și progres? Întreb, fiindcă nu e prima dată când înaltul demnitar îndeamnă la „accelerarea avansării”, în timp ce este EVIDENT că s-a mișcat în direcția OPUSĂ. EVIDENT și lor, în structurile UE!, potrivit lui Țopa.

Petras Auštrevičius a avut marți mai multe întrevederi cu oficiali și politiceni de la Chișinău pe care i-a îndemnat să continue și să avanseze ritmul reformelor și, în același timp, a menționat că Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică, iar actualul parlament ar trebui să-și ducă mmandatul până la capăt. Acest fapt, probabil l-a deranjat cel mai mult pe Țopa care promovează ideea alegerilor anticipate, care în opinia tuturor demnitarilor occidentali ar adânci și mai mult criza politică, economică și socială cu care se confruntă Republica Moldova.

You may also like

Comments are closed.

By