Președintele Nicolae Timofti a avut, astăzi, o întrevedere cu președintele Parlamentului, Andrian Candu și primul ministru, Pavel Filip.
Cei trei oficiali au făcut un schimb de păreri asupra situației social-politice din țară și au discutat modalitățile de remediere a problemelor existente.
În cadrul întrevederii a fost abordată agenda Parlamentului în sesiunea de primăvară-vară și trecute în revistă sarcinile care stau în fața deputaților pentru această perioadă. A fost subliniată importanța adoptării de către Parlament a proiectelor de lege necesare impulsionării proceselor de reformă și implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Președintele Timofti, spicherul Candu și premierul Filip au convenit să se întâlnească periodic pentru a dezbate problemele de pe agenda politică și economică a Republicii Moldova, notează serviciul de presă al Președinției.