Condamnat pentru escrocherii cu bani şi animale

catuse

Procurorii au contestat sentinţa prin care un locuitor al raionului Străşeni a fost condamnat la o pedeapsă non-privativă de libertate, după ce a comis escrocherie în proporţii mari.

Potrivit procurorilor, în decursul lunilor martie – aprilie 2014, inculpatul, împreună cu doi complici, prin înşelăciune şi abuz de încredere l-au deposedat pe un locuitor al raionului Cantemir de 110 iezi şi 2500 de euro. Pentru această sumă, inculpaţii au promis că-l vor ajuta să-şi scoată fraţii din arest şi de sub urmărire penală, aceştia fiind cercetaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni. Victima a înţeles că a fost înşelată abia peste câteva luni, după ce o parte din iezi au fost vânduţi, iar fraţii au continuat să fie cercetaţi penal.

În iunie 2015, instanţa de fond i-a condamnat pe complicii inculpatului la închisoare cu executare, iar ultimul a fost condamnat la o pedeapsă non-privativă de libertate. Procurorii au considerat sentinţa prea blândă şi au atacat-o în instanţa ierarhic superioară. Recent, prin decizia Curţii de Apel Cahul, inculpatul, în vârstă de 27 de ani, a fost condamnat la 5 ani închisoare cu privarea de dreptul de a exercita activităţi comerciale pe un termen de 5 ani.

Decizia Curţii de Apel Cahul este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.

You may also like

Comments are closed.

By