CNA: Patru persoane reținute în urma PERCHEZIȚIILOR de la Primăria Chișinău

cna primarie.png7.png

În urma perchezițiilor, efectuate de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), la Primăria mun. Chișinău, patru persoane au fost reţinute pentru 72 de ore. Printre reţinuţi sunt directorii a două firme din Chişinău, arhitectul-şef al sectorului Buiucani şi o persoană fizică.

Potrivit CNA, la această oră, o parte din percheziţii au fost finalizate.

În total, 17 persoane au statut de bănuit. Doi angajaţi ai Primăriei sunt suspectaţi de corupere pasivă, iar alte 15 persoane (funcţionari ai administraţiei publice locale, reprezentanţi ai agenţilor economici, persoane fizice) sunt suspectate de corupere activă.

Amintim că Centrul Național Anticorupție desfășoară 18 percheziții în cadrul a 35 de cauze penale ce vizează infracţiuni de corupere pasivă şi activă, în care sunt vizaţi angajaţi ai Primăriei Chişinău, reprezentanţi ai altor autorităţi ai administraţiei publice locale, angajaţi vamali şi agenţi economici.

Este vorba despre câteva zeci de cazuri, documentate de ofiţerii CNA şi procurori, unde se constată oferirea şi perceperea diferitor sume de bani pentru urgentarea unor acţiuni ale reprezentanţilor Primăriei privind recepţia finală a lucrărilor de construcţie efectuate de persoane fizice şi juridice.

You may also like

Comments are closed.

By