Нафига козе баян? Despre făleștean și funcții

koza-boian

Urmăresc, cu părere de rău destul de aproape, acțiunile liderului Partidului Lor. Astăzi de exemplu a postat despre bugetul local și autonomiile locale. Un referat destul de amplu despre ce ar trebui să fie. Nu cred că l-a scris el dar, totuși, are acolo un moment foarte interesant ”Вместе с тем, на местах я вижу многих людей, которые хотят и могут работать.” Traduc pentru cei care nu cunosc rusa (Totodată, în teritoriu, văd mulți oameni care doresc și pot să lucreze.)

Cu părere de rău primarul de Bălți nu vede un astfel de om și în oglindă. Amuș parcă văd cum se supără dar asta e. Cântatul la karaoke și concertele demonstrează că el nu este gata să facă mai nimic pentru locuitorii capitalei de nord a Moldovei. Chiar și bradul din centrul urbei îi este lene să îl scoată. Asta când afară deja e februarie!

 

Omul se rupe din răsputeri să ajungă Președinte. Sau în orice altă funcție de importanță majoră pentru Republica Moldova. Omul vrea să se facă important și, de dorit, să nu facă nimic. Omul este un fel de Chirtoacă 2. Toți îl văd ca Mesia dar de fapt este un simplu ”pșik”. O ”cotletă” cum zic rușii (pentru cei ce nu știu ce înseamnă încă cuvântul ”cotletă” chiar și după cântecul P.O.H.U.I. îi anunța că asta este o pârjoală). O ”cotletă” frumos împachetată dar care înăuntru conține orice în afară de carne.

Înainte de alegerile locale am zis că făleșteanul și Shor vor trebui să rupă în Bălți și, respectiv, Orhei. Am greșit în ceea ce privește primarul de Bălți. Și-mi spunea Papa că nu va face nimic din Bălți. Nu l-am crezut

Orice acțiune pe care o face e dedicată PR-ului personal și nimic mai mult: întâlnire cu sare în toate orașele moldovei, copilași alergând în tricourile partidului etc.

Ar trebui să mai învețe de exemplu de la Dodon dacă tot stă la sfat cu el zilele ăstea. Să ceară sfaturi inclusiv și în domeniul economic, totuși Igori Nikolaevici a fost ministrul al Economiei și a încercat să evite criza economică. Totuși omul are experiență spre deosebire de primar care nici nu o are dar nici nu vrea să acumuleze experiență.

Făleșteanul simte că a amăgit electoratul în Bălți și caută repede să fugă la un loc mai călduț. Anume de asta are nevoie urgent de alegeri anticipate și nimic mai mult. Cu cât mai mult este nominal primar cu atât ura față de el, la Bălți, va crește.

Eu îmi închipui cum ar arăta mandatul făleșteanului în calitate de … președinte:
12:00 Trezirea
13:00 Conferință de presă pe tema costumelor noi ale fetelor din Blesteașie
14:00 Live în Periscope
15:00 Conferire de titluri pentru Gheorghe Țopa și familia acestuia
16:00 Obedu
18:00 Ora de sport – până la trasă și înapoi
20:00 Ora de karaoke live pe Moldova1
21:00 Concert live cu Stas Mihailov
23:00 Karaoke cu Președintele live pe RTR-Planeta
24:00 Foc de artificii la Condrița

Și așa ar fi în fiecare zi. Moldovenii am impresia că vor în continuare să primească macaroane pe urechi și nu pe cineva care să se apuce de lucru.

Și, aici, nu știu de ce, cel mai potrivit este acest video făcut de Bolocan:

Sursă imagine: yznai-ka.ru

///
Traducere titlu: ”pentru ce are nevoie o capră de baian”.

sursa: luchianiuc.com

You may also like

Comments are closed.

By