PLDM – partidul care aruncă Moldova în brațele lui Putin

putin

Republica Moldova se află la răscruce și la un pas de a intra practic ireversibil în orbita intereselor Moscovei pe care la Chișinău le promovează socialiștii în frunte cu Igor Dodon, fiind ajutați direct sau indirect de unele partide care se declară pro-europene. În ultimul an, partidele de stânga și-au strâns rândurile și s-au consolidat, în timp ce cele de dreapta sunt tot mai răzlețite, menționează într-un comentariu, publicat pe portalul www.ava.md, analistul politic Andrei Andrievski, atenționând că alegerile anticipate ar fi o catastrofă pentru Republica Moldova.

Acesta face referire și la declarațiile recente ale lui Igor Dodon, care recunoaște că aproape și-a atins scopul – să provoace alegeri anticipate. Pe de altă parte PLDM și formațiunile aflate în orbita sa – Platforma DA și proiectul politic al Maiei Sandu privesc situația prin „ochelari roz”.

„Adepții noilor proiecte politice Partidul DA, Partidul Maiei Sandu, care sunt lansate deocamdată doar pe hârtie, precum și alte formațiuni aflate în orbita PLDM vor spune că victoria lui Dodon la alegeri este doar o sperietoare. Ei nu vor să creadă nici măcar sondajelor lor interne, care arată clar o victorie a forțelor pro-ruse în cazul unor anticipate”, comentează Andrei Andrievski.

Expertul însă atrage atenția asupra riscului anticipatelor care vor duce la denunțarea Acordului de asociere la UE și federalizarea Republicii Moldova, care fac parte din programul electoral al lui Dodon. Iar planul este pus la cale de Kremlin, care vrea să preia controlul asupra Republicii Moldova într-un mod pașnic și cât mai ieftin.

Denunțarea Acordului de asociere va duce la situația că exportatorii moldoveni vor pierde și accesul pe piața UE, cu puține șanse să poată reveni pe cea rusă. Federalizarea este un proiect demult „împins” de Kremlin, care va însemna că pe lângă Transnistria vor mai apărea „republicile” Găgăuzia și Bălți.

Andrievski îi avertizează pe politicieni să lase ambițiile personale și să întreprindă toate măsurile pentru a evita alegerile parlamentare anticipate, deoarece consecințele vor fi dezastruase pentru Republica Moldova și pentru oameni.

„Din păcate, tradiția noastră politică de 25 de ani de independență arată că aproape toți politicienii nu știu să calculeze decât un pas – doi înainte, iar aceasta este una din principalele noastre probleme”, concluzionează Andrievski.

sursa: Politics.MD

You may also like

Comments are closed.

By