Pagubele produse la Parlament sunt de ordinul sutelor de mii de lei

proteste parlament

Pagubele produse miercuri la Parlament de către protestatarii violenți sunt de ordinul sutelor de mii de lei, potrivit datelor prealabile, a anunțat la ședința guvernului ministrul Afacerilor Interne Alexandru Jizdan, notează mesaj.md.

Potrivit acestuia doar un scanner pe care protestatarii l-au distrus costă zeci de mii de euro, iar Inspectoratului General de Poliție (IGP) i-au fost provocate pagube care depășesc 200 de mii de lei.

”După acțiunile de ieri, protestele stradale care au degenerat în altercații cu forțele de ordine a fost pornit un proces penal pentru dezordini în masă. Aseară a fost făcută cercetarea la fața locului. Au fost produse pagube instituției (parlamentului) a fost deteriorat un scaner destul de costisitor de ordinul zecilor de mii de euro, inclusiv mobilier a fost distrus. Doar IGP a suferit daune de 220 de mii de lei”, a precizat ministrul.

11 angajați ai MAI au fost spitalizați cu diferite diagnoze medicale, inclusiv unii în stare gravă, iar medicii sunt rezervați.

În prezent sunt documentate persoane care au acționat ieri ilegal, este constituit un grup de anchetă de ofițeri de urmărire penală și investigații care de ieri analizează toate secvențele video din spatele parlamentului în special pentru a da apreciere legală persoanelor care au adus aceste pagube.

Ministrul Jizdan a dat asigurări că poliția își va îndeplini toate obligațiile.”Toți sunt cu moralul sus, am discutat cu ei. În continuare vom face tot posibilul să menținem ordinea în statul nostru. (…) În continuare vom fi foarte atenți la ceea ce se întâmplă pentru a putea preîntâmpina acțiunile care s-au produs ieri”, a mai declarat Alexandru Jizdan.

Totodată, premierul Pavel Filip i-a cerut ministrului de interne să asigure securitatea cetățenilor dar, în același timp, cei care se fac vinovați de violențe sau provocări să fie pedepsiți.

”Vă rog să manifestați grijă față de securitatea cetățenilor și hotărâre maximă în ceea ce privește tragerea la răspundere a celor care comit violențe și provocări. Este bine să prevenim aceste provocări ca să nu aibă loc dar dacă sunt din cei care încalcă, cetățenii trebuie să știe că suntem în stare să asigurăm ordinea publică: cei care încalcă trebuie să fie pedepsiți”, a declarat premierul, notează aceeași sursă.

You may also like

Comments are closed.

By