Mesajul de debut al ministrului de interne, Alexandru Jizdan

jizdan

Stimați cetățeni,

Am fost investit în funcția de Ministru al Afacerilor Interne nu tocmai în cea mai liniștită perioadă a parcursului istoric al Republicii Moldova, dar am acceptat provocarea vieții, și cu siguranță va fi depășită cu succes, pentru că profesionalismul și dedicația pe care o demonstrează fiecare dintre angajați la evenimentele sociale din ultimul timp sunt la ordinea de zi, astfel ca cetățeanul să simtă protecția omului legii, iar securitatea acestuia să fie asigurată permanent.

Transparența în activitatea ministerului și toleranța „zero” față corupție sunt punctele forte pe care mi le asum și-mi iau angajamentul ca aceste fapte să nu rămână doar vorbe.

Continuarea reformei în parcursul european va fi garantată de activitățile noastre care se vor focusa asupra suportului partenerilor externi, asupra investițiilor, precum și asupra tuturor pârghiilor de dezvoltare, astfel ca tehnic – poliția, salvatorii, pompierii, poliția de frontieră, carabinierii să fie dotați, iar intervenția acestora să fie demnă de o poliție europeană.

Întregul sistem al afacerilor interne are o poziție pozitivă în fața cetățeanului, și vom menține această apreciere, totodată sporind nivelul de încredere a cetățeanului în poliție și mai mult. Cu suportul Dvs. vom depăși semnificativ incidentele nefavorabile, în atingerea unui scop comun, și anume: asigurarea ordinii publice, combaterea criminalităţii, siguranţa traficului rutiere și eradicarea fenomenului corupției.

Îmi doresc ca Ministerul Afacerilor Interne să funcționeze deplin în numele cetățenilor iar feed-back-ul „angajatul sistemului afacerilor interne și cetățean” să aibă rezultatele scontate.

Cu această ocazie am să mulțumesc Echipei mele ce a reușit să intervină demn la orice incident, făcând faţă evenimentelor publice și nu au admis realizarea tentativelor de destabilizare a ordinii publice sau de subminare a securităţii statului.

Mulțumesc cetățenilor că sunt îngăduitori, participă la mitinguri pașnic și nu permit infiltrarea provocatorilor, demonstrând implicare civică în normele legale.

Cu respect,
Alexandru JIZDAN,
Ministru

You may also like

Comments are closed.

By