BREAKING NEWS // ADIO, Ion Păduraru! Și-a retras candidatura

paduraru

Ion Păduraru, premierul desemnat în seara zilei de ieri de către șeful statului s-a retras din cursă. Acesta a anunțat cu puțin timp în urmă că și-a depus mandatul.

”L-am anunțat pe domnul președinte că îmi depun mandatul pe care mi l-a încredințat. La ora dată nu mai am statutul de prim-ministru desemnat și urmează în continuare declanșarea procesului politic. Consider că candidatura propusă de majoritatea formată a domnului Pavel Filip este în opinia mea una de compromis și domnul președinte urmează să o examineze în conformitate cu prevederile Constituției … Am discutat cu domnul președinte. Dumnealui deja a semnat decretul de abrogare a decretului prin care am fost desemnat”, a declarat Păduraru cu puțin timp în urmă.

”Am nimerit într-o situație dificilă și delicată. În situația în care există deja o majoritate reconfirmată nu am avut posibilitate să încep dialog cu fracțiunile parlamentare pe care contam că mă vor sprijini și nu văd rostul dacă majoritatea are candidatul său și nu acceptă comunicarea cu candidatul desemnat de președinte. Nu are sens să elaborez programe guvernamentale, să propun liste de candidați, să tergiversez procesul de învestire a unui nou Guvern, punând în pericol procesul ca atare și creând condiții artificiale de dizolvare a Parlamentului”, a adăugat Ion Păduraru.

De menționat că Pavel Filip, candidatul din partea Partidului Democrat, urma să fie prezentat șefului statului în seara zilei de ieri. În drum spre Reședința de la Condrița, democrații au fost anunțați că Nicolae Timofti l-a desemnat deja pe secretarul general al aparatului preşedintelui, Ion Păduraru, drept candidat la funcția de premier.

You may also like

Comments are closed.

By