Pedepse aspre pentru membrii unei grupări, specializate în furturi şi tâlhării

judecata

Cinci membri ai unui grup criminal organizat, cu vârstele cuprinse între 31 şi 52 de ani, au fost condamnaţi pentru comiterea mai multor tâlhării şi furturi de maşini.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Procuratura capitalei, în perioada lunilor martie – mai 2010, membrii grupării criminale au pătruns în trei automobile din raionul Anenii-Noi şi or. Sîngera, pe care le-au sustras, cauzându-le părţilor vătămate prejudicii materiale considerabile. În aceeaşi perioadă, inculpaţii au pătruns într-un service auto din raionul Criuleni, de unde au sustras bunuri estimate la aproximativ 36 mii lei.

Într-un alt episod, procurorii îi învinuiesc pe membrii grupării că, au pătruns într-o locuinţă din Anenii – Noi, unde, imobilizând gazdele, le-au torturat cu scopul de a afla unde acestea păstrează banii. În continuare, inculpaţii au sustras bani, bunuri şi acte de identitate în valoare de peste 118 mii lei. Iar într-un alt caz, aceştia au pătruns într-o casă din acelaşi raion, unde după aceeaşi schemă au sustras din locuinţă bani şi bunuri estimate la aproximativ 43 mii lei.

Pentru comiterea tâlhăriei, furtului şi sustragerea actelor de identitate, inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 10 şi 27 de ani închisoare, cu încasarea în folosul părţilor vătămate a prejudiciului moral în sumă de 130 mii lei.

You may also like

Comments are closed.

By