Fără COZI la vamă de sărbători

frontiera

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal anunță că în perioada sărbătorilor de iarnă vor fi simplificate procedurile de control pentru a se evita cozile și aglomerările.

Până pe 16 ianuarie 2016, autoritățile de frontieră vor lucra la capacitate maximă, iar fluxul de persoane şi mijloace de transport va fi monitorizat 24/7.

În cadrul Poliției de Frontieră, la necesitate, va fi suplimentat numărul angajaților care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi mijloacelor de transport, cât și repartizată tehnica portativă de citire a documentelor de călătorie, inclusiv şi cea de citire a paşapoartelor biometrice, în cele mai ”active ” puncte de trecere atât de la frontiera moldo-română, cât și la cea moldo-ucraineană.

La fel, în funcție de situație, se va mări numărul echipelor mobile antrenate la supravegherea frontierei de stat.

La solicitarea repezentanților administrației publice locale, vor fi deschise puncte de trecere locale, amplasate pe sectorul moldo-ucrainean. Acțiune întreprinsă cu scopul facilitării trecerii frontierei de către cetățenii Republicii Moldova și Ucrainei, care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră în baza pașapoartelor interne (buletin de identitate) sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare și trecerii frontierei cu mijloace de transport care aparțin acestora a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone.

You may also like

Comments are closed.

By