Două ”companii turistice” furau bani de pe carduri bancare

img_20150915_104800 (1)

Un membru al grupării de 45 de ani, cetățean al Ucrainei, a fost reținut de poliție și plasat în arest preventiv. Bărbatul este suspectat de sustragerea banilor de pe cardurilor de plată emise de instituții bancare din afara țării.

Membrii grupării au creat pe teritoriul Republicii Moldova două companii cu genul de activitate declarat în domeniul turistic, prin intermediul cărora au obținut conectarea POS terminalelor și implicit acceptarea cardurilor bancare spre plată fără prezența fizică a acestora.

În urma perchezițiilor efectuate în oficiile companiilor efectuate de forțele de ordine au fost depistate și ridicate POS terminale utilizate la sustragerea mijloacelor bănești, ștampilele companiilor, laptop-uri, acte de evidență contabilă.

Astfel, suspecții utilizînd fraudulos POS terminalele, precum și rechizitele bancare ale cardurilor de plată emise de instituțiile financiare din Brazilia, Canada, Austria și Federația Rusă, au efectuat în mod fictiv achitări de servicii în sumă de peste 2 milioane de lei.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 237 al. 2 și 186 al.5 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false” și „Furt” se pedepsesc cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani.

You may also like

Comments are closed.

By