Şeful Secţiei echipe mobile a Poliţiei de Frontieră Sud a fost reţinut de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar în care este suspectat de estorcare de mită. Acesta l-ar fi obligat pe un şofer de microbuz, care făcea naveta Republica Moldova-Italia, să-i plătească lunar câte 100 de euro.
Potrivit șoferului, poliţistul ar fi estorcat bani de la el pentru ca vehiculul să nu fie supus controlului. Urmare investigaţiilor întreprinse, s-a constatat că acţiunile angajatului DPF au un caracter continuu, pe fapta menţionată fiind pornită o cauză penală conform art. 324 alin.(2) lit. c) Cod penal – corupere pasivă.
Pe 11 noiembrie 2015, în jurul orei 17.30, pe traseul Cahul-Chişinău, a fost reţinut în flagrant un intermediar în urma primirii sumei de 80 euro de la denunţător. Potrivit informaţiilor prealabile, acesta ar fi acţionat la indicaţia nemijlocită a poliţistului.
Ulterior, atât intermediarul, cât şi poliţistul au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Legislaţia prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani pentru comiterea unei asemenea infracţiuni.
Comments are closed.