Statul Islamic revendică oficial atacurile de la Paris

isis-atacuri-paris-teroristi-islamic-342358

Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat, oficial, atacurile teroriste de la Paris, într-un comunicat public, redactat în limbra arabă şi în limba franceză., potrivit antena3.ro.

În comunicat se arată că lupătorii ISIS, înarmaţi cu centuri cu bombe şi arme semi-automate au fost autorii tuturor atacurilor de vineri seară de la Paris.

CTxHzW-WUAAKQY8

De asemenea, în paralel, Statul Islamic a difuzat sâmbătă un mesaj video în care le cere musulmanilor care nu pot ajunge în Siria să comită atacuri în Franța.

‘Într-adevăr, vi s-a ordonat să luptați contra necredincioșilor oriunde îi găsiți — ce mai așteptați? Există arme și mașini disponibile și ținte gata de a fi lovite. Există chiar și otravă, așadar otrăviți apa și hrana a cel puțin unuia dintre dușmanii lui Allah’, afirmă în mesajul video un militant jihadist, care apare flancat de alți doi membri ai SI.

Franţa este în stare de şoc după cele mai grave atentate comise vreodată în Paris. Conform CNN, 128 de oameni au murit în atacurile teroriste care au vizat zona stadionului Stade de France, o sală de concerte din Paris, precum şi mai multe restaurante şi terase din centrul capitalei Franţei, notează aceeași sursă.

You may also like

Comments are closed.

By