Schimb de replici între PLDM și PD

pdm-pldm-politics_md

În cadrul unui briefing, liderul interimar al PLDM, Valeriu Streleț a venit cu acuzații în adresa Partidului Democrat. Potrivit lui Streleț, anume PD poartă întreaga responsabilitate pentru criza politică, economică şi socială din Republica Moldova.

Președintele interimar al PLDM a menționat că fracțiunea este gata să participe la negocieri cu unele condiții: instituţiile de drept ale statului să fie scoase din subordonarea partiinico-oligarhică, Guvernul să activeze în baza normelor constituţionale şi legale, iar premierul să fie neafiliat politic, să dispună de dreptul de a avea ultimul cuvânt în formarea Cabinetului de miniştri şi operarea remanierilor în cadrul acestuia. Totodată, PLDM cere ca preşedintele Parlamentului să nu fie partener de afaceri sau să aibă relații de rudenie ”cu persoane care au edificat sistemul statului captiv”.

De cealaltă parte, Partidul Democrat declară că justificările aduse sunt învechite, iar ieșirea de astăzi a fostului premier Streleț este doar o eschivare de a participa la discuții cu partidele pro-europene.

”Considerăm declarația de astăzi a liderului interimar al PLDM ca fiind o „perdea de fum” care să acopere atitudinea iresponsabilă a acestui partid și vina directă pentru blocajul în care se află țara din cauza neparticipării la negocieri. Condițiile pe care le-a enunțat astăzi Valeriu Strelet nu sunt altceva decât încercări de a acoperi o altă realitate, faptul că cei din PLDM nu sunt capabili să-și depășească emoțiile și să vină la discuții. Și noi avem multe să cerem PLDM, în numele oamenilor, în primul rând să întoarcă cetățenilor miliardul furat de la BEM, apoi să scoată din captivitate institutii vitale ale statului, cum ar fi Serviciul Vamal și Inspectoratul Fiscal de Stat”, se spune în comunicatul PDM.

”PDM și-a manifestat în mod repetat deschiderea de a se întâlni oricând și în orice format cu partidele pro europene, singurul care a refuzat orice fel de discuție fiind PLDM. ‎Noi am considerat însă că este nevoie să le acordăm suficient timp să treacă valul de emoții și să se ajunga la o atitudine responsabilă. Astăzi suntem în situația să constatăm că PLDM se menține pe aceeași poziție de a refuza dialogul”.

În același comunicat PDM reiterează necesitatea stringentă de a forma o majoritate parlamentară şi un Guvern pro-european, ”împreună cu cei care doresc cu adevărat ca Republica Moldova să meargă înainte pe drumul său spre dezvoltare”.

colaj: politics.md

You may also like

Comments are closed.

By