Mișmașuri la o școală auto din Sângerei

examen_scoala_autojpg

Directorul şi instructorul unei şcoli auto din or. Sîngerei sunt cercetaţi penal pentru fals în acte şi trafic de influenţă.

În fişele de evidenţă a orelor de instruire cei doi au inclus pe listă numele a doi bărbaţi, care, în realitate, nu au fost instruiți. Bărbații ar fi achitat în casieria şcolii câte 750 lei fiecare. Totodată, inculpaţii au întocmit un proces-verbal conform căruia bărbaţii au fost examinaţi de către comisia din cadrul şcolii, pentru care au achitat 600 lei.

Instructorul mai este învinuit că a pretins de la unul dintre cursanți 600 de lei. Pentru această sumă, instructorul se angaja să influenţeze medicii la emiterea concluziilor favorabile privind aptitudinea medicală pentru a fi admis la conducerea mijloacelor de transport.

Câteva zile mai târziu, instructorul a mai pretins de la aceeaşi persoană încă 300 de euro pentru a-i determina pe membrii comisiei de examinare din cadrul Secţiei de Evidenţă şi Examinare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto din or. Edineţ la susţinerea cu succes de către solicitant a examenului de conducător auto.

Actualmente, inculpaţii au interdicţia de a părăsi hotarele ţării. Dacă vor fi găsiţi vinovați, ei riscă pedeapsa cu închisoarea.

You may also like

Comments are closed.

By