INVESTIGAȚIE despre cum ”băiatul de la avioane” Țopa și ”prihvatizatorul” Filat s-au ajutat reciproc în furtul averii statului

k

Omul de afaceri Victor Țopa a fost condamnat în 2011 pentru șantaj, însă ”activitatea” sa în acest domeniu pornește cu aproape 20 de ani mai înainte în faimoșii ani 90, când împreună cu Vlad Filat, pe atunci șef la privatizare au făcut mai multe mișmașuri împreună și s-au ajutat reciproc ca să preia controlul asupra celor mai profitabile afaceri ale statului.

Țopa a deținut diferite funcții în domeniul aviației încă din 1993. La scurt timp acesta a început activitățile ilegale, preluând cele mai profitabile activități, potrivit unei investigații realizate de jurnalistul Gabriel Călin pentru portalul informațional www.today.md

Prima acțiune de acest gen a fost transferarea serviciilor de alimentare a pasagerilor unei companii pe care tot el a fondat-o, activitate ce i-a adus venituri de 13 milioane de dolari. Din 1994 până 1996 Țopa a fost șef al relațiilor externe în Agenția de Stat a Aviației Civile. În acea perioadă a fondat Air Moldova International, întreprindere care a preluat de la compania de stat Air Moldova cursa Chișinău-Frankfurt, una din cele mai profitabile, care i-a adus lui Țopa peste 40 de milioane de dolari în doar câțiva ani. Ulterior, Țopa a preluat și vânzarea biletelor de avion și a obținut monopolul asupra alimentării avioanelor cu carburanți, activități care i-au adus sume enorme în buzunar.

Afacerile lui Țopa ”au înflorit” până în 2001, atunci când a atins apogeul carierei sale fiind numit ministru al transporturilor. Dar s-a ținut în această funcție doar câteva luni, după care a fost demis la indicația președintelui de atunci Vladimir Voronin, care a aflat despre afacerile acestuia.

Între timp, Țopa își începuse afacerile și cu Vlad Filat, cel care la sfârșitul anilor 90 a fost directorul Departamentului Privatizări. Filat l-a ajutat pe Țopa să privatizeze Air Moldova, care ulterior a fost readusă cu greu de Voronin în proprietatea statului. În schimb, Țopa i-a asigurat lui Filat controlul asupra Tutun CTC.

În investigație sunt prezentate mai multe exemple de afaceri ilicite, furt din averea statului, acțiuni de corupție comise de cei doi, acțiuni care au continuat și chiar s-au intensificat în 2009, după preluarea de către Filat a funcției de premier, până la furtul miliardului din sistemul bancar, care, potrivit investigației a fost efectuat tot după schemele preluate de la Țopa, care le-a mai utilizat la începutul anilor 2000.

You may also like

Comments are closed.

By