Dodon: PLDM va negocia doar dacă va fi eliberat Filat

dodon strelet

Președintele PSRM, Igor Dodon a făcut un apel prin care invită toate partidele parlamentare la dialog. Potrivit lui Dodon, negocierile între partidele pro-europene sunt blocate din cauza că PLDM s-a ascuns și nu mai vrea să întreprindă nimic până când nu va fi eliberat Vlad Filat și închis dosarul BEM.

”Partidele pro-europene nu pot să dialogheze nici între ei. PLDM s-a ascuns, s-a autoizolat și nu vrea să mai audă de PD până nu este eliberat Vlad Filat și închis dosarul BEM. PL face ce a făcut întotdeauna – nimic, iar comuniștii așteaptă să vadă în care barcă să sară. PD între timp se bucură de clipa controlului total asupra statului”, a scris Dodon pe Facebook.

PSRM consideră că există o singură soluție pentru a salva Republica Moldova – alegerile anticipate.

”Invităm chiar astăzi partidele parlamentare la dialog, să decidem împreună data la care acestea vor fi declanșate și data de la care țara noastră va începe să iasă din dezastrul în care au băgat-o cei care sub steagul Uniunii Europene au produs cel mai mare jaf din istoria Republicii Moldova. Nu vom negocia nimic cu partidele parlamentare, invitația nu este la negocieri, nu avem ce înțelegeri să facem cu cei care au furat țara, invitația este la dialog pentru declanșarea anticipatelor”, a conchis socialistul.

You may also like

Comments are closed.

By