DEMISII în lanț la București: Piedone, primarul sectorului 4, își depune mandatul

piedone

Primarul sectorului 4, București, Cristian Popescu „Piedone” a anunțat că demisionează din funcție. Într-un comunicat de presă, Piedone declară că îi pare rău pentru primele reacții după tragedia de la clubul Colectiv unde au murit 32 de oameni. Primarul a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.

Mesajul integral prin care Piedone îşi anunţă demisia:

„În primul rând, aș vrea să îmi exprim din nou regretul pentru tragedia din Clubul Colectiv.
Sunt și eu tată și mă doare sufletul când mă gândesc la durerea celor care sunt nevoiți acum să – și îngroape copiii sau să tremure lângă patul de spital, sperând ca ei să se facă bine.
Condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere si sănătate celor care se luptă în aceste clipe pentru viaţă.

De asemenea, vreau să îmi exprim părerea de rău pentru reacțiile din primele clipe de după tragedie. Îmi dau seama acum că nu era momentul cel mai potrivit să vorbesc despre acte. Mărturisesc însă că motivul pentru care am făcut-o nu a fost pentru ca să îmi salvez pielea, ci dorința de a clarifica lucrurile cât mai repede, de a informa publicul despre documentele firmei care deținea Clubul Colectiv, din punct de vedere al competențelor Primăriei Sectorului 4.

După toate reacțiile din ultimele zile, după emoția și furia total justificate și exprimate în spațiul public în căutarea vinovaților, după mitingul de ieri din Capitală în care mii de bucureșteni mi-au cerut demisia, am avut timp să reflectez și am ajuns la următoarea concluzie:
Îmi prezint astăzi demisia de Primar al Sectorului 4, în semn de respect față de victimele tragediei și sper ca vidul legislativ și carențele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcționar, până la cel mai înalt for legislativ.

Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ți ceară să pleci și alte mii cer același lucru pe rețelele de socializare, e bine uneori să asculți.

Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lăsa Justiția să își spună cuvântul.
Le mulțumesc cetățenilor Sectorului 4 care au crezut în mine și care mi-au acordat voturile lor, le cer scuze că plec și vreau să îi asigur că nu i-am trădat niciodată.

Le cer iertare și celor care cred că am greșit, dar vreau să știe că am luptat mereu și pentru ei.
Poate că am ieșit uneori prea des la tv, dar am fost mândru de ceea ce am reușit să fac împreună și pentru bucureștenii mei, locuitori ai Sectorului 4.

Poate că alteori am fost prea gălăgios, prea ferm, prea hotărât, dar am făcut-o din cauza temperamentului meu impulsiv, supărat pe situațiile intolerabile.

Am vrut totdeauna să asigur un trai sigur, sănătos și civilizat cetățenilor din Sectorul 4. Poate că m-am implicat în prea multe lupte, poate am dus bătălii pe prea multe fronturi și am scăpat din vedere lucruri cu adevărat importante.

Cer iertare familiei mele pe care de multe ori am neglijat-o și îi rog pe cei dragi să mă ierte, dacă au avut de suferit din cauza mea.

Cu regret pentru familiile îndoliate și respect pentru cetățenii Capitalei care vor un sistem mai responsabil, care să îi protejeze mai bine, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete.
Cristian Popescu- Piedone,

De profesie om”

În dimineața zilei, premierul român Victor Ponta a demisionat alături de întregul Guvern. Demisiile în lanț vin după ce zeci de mii de oameni au ieșit în stradă cerând demisia mai multor funcționari. Ei sunt acuzați de moartea celor 32 de persoane din clubul Colectiv.

You may also like

Comments are closed.

By