DEFINITIV: Ridicarea imunităţii deputatului Vlad Filat este constituțională

filat5555555

Curtea Constituțională a decis că nu a fost încălcată Constituția în ceea ce privește procedura de ridicare a imunității deputatului Vlad Filat.

”Se respinge ca nefondată sesizarea unui grup de deputați ai fracțiunii parlamentare Partidul Liberal Democrat din Moldova pentru controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15 octombrie 2015 privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir Filat. Se recunoaște constituțională Hotărârea Parlamentului nr. 172 din 15 octombrie 2015 privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului în Parlament Vladimir Filat”, a menționat judecătorul Curții Constituționale, Igor Dolea.

Curtea a decis că este încălcată Constituția atunci când la ridicarea imunității deputaților se votează secret și prin majoritate absolută.

Potrivit Constituției, la ridicarea imunității deputaților, votul trebuie să fie deschis, cu majoritatea celor prezenți la ședința Parlamentului.

Hotărârea de astăzi a CCM este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională de către deputații PLDM după ce procurorul general Corneliu Gurin a informat Parlamentul că pe numele deputatului Filat a fost pornită urmărirea penală privind implicarea directă în furtul de la Banca de Economii. Tot atunci procurorul a cerut ridicarea imunității parlamentare a parlamentarului.

În aceeași zi, cu votul a 79 de deputați, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat hotărârea prin care a încuviințat ridicarea imunității parlamentare pentru reținere, arestare, percheziție și trimitere în judecată a deputatului Vladimir Filat.

You may also like

Comments are closed.

By