Procurorii au găsit PROBE în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul lui Filat și la sediul PLDM

filat Cna.jpg678

Procurorii anticorupţie şi CNA au depistat și ridicat probe relevante în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul liderului PLDM, Vlad Filat și la sediul partidului. Filat este bănuit în dosarul coruperii pasive şi traficului de influenţă. Acestea confirmă o parte din depoziţiile date de denunţător şi urmează să fie investigate.

În prezent, procurorii examinează mai multe documente acumulate în cadrul urmăririi penale în vederea formulării învinuirii. Tot astăzi, cîţiva martori-cheie au fost citaţi pentru audieri în acest dosar.

Amintim că, pe 15 octombrie curent, procurorii şi CNA l-au reţinut pe Vladimir Filat într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Deputatul este bănuit că, în perioada cînd deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un omul de afaceri, Ilan Shor, mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 000 000 de dolari pentru acordarea diferitor servicii. La această etapă, procurorii deţin probe că banii oferiţi drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă pînă la 15 ani de închisoare şi o amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

You may also like

Comments are closed.

By