Primarul din Maximovca şi consilierul său, reţinuţi de CNA şi procurori

maximovca

Primarul satului Maximovca din Anenii Noi şi consilierul său au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi CNA. Ei sunt bănuiţi de delapidarea averii străine.

Primarul, în complicitate cu consilierul său au pus la cale o înșelăciune. Cei doi au vrut să pună în buzunar, din bugetul public local, 33 000 de lei prin intermediul unui contract, în care au fost înscrise date vădit false. Din banii respectivi urma să fie reparat un pod.

Primarul și complicele său au solicitat întreprinderii „X” S.R.L., în persoana administratorului, încheierea unui contract privind achiziţionarea serviciilor. Ulterior, a fost eliberată factura în sumă totală de 33 000 de lei în baza căreia primarul a organizat efectuarea transferului de pe contul primăriei pe contul întreprinderii „X” S.R.L. în scopul lichefierii mijloacelor băneşti. Totodată, pentru acest serviciu, întreprinderea urma să încaseze un comision ilegal, iar restul sumei să fie transmisă consilierului, conform înţelegerii prealabile.

La data de 15.10.2015 a fost organizată transmiterea banilor în sumă de 27 443 lei, sub controlul CNA, către consilierul primarului. Astăzi, în urma unui complex de acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţie, la domiciliul consilierului au fost depistate şi ridicate 22 000 de lei din cele transmise sub controlul CNA, iar din biroul primarului au fost ridicate actele fictive, semnate între primăria localităţii Maximovca şi întreprinderea „X – documente care au stat la baza lichefierii mijloacelor băneşti.

Primarul şi consilierul au fost reţinuţi pentru 72 de ore. În acest caz a fost deschis un dosar penal în temeiul art.191 alin.(2) lit.b) şi d) şi art.332 alin.(1) din Codul penal pe faptul delapidării averii străine săvîrşită de două sau mai multe persoane cu folosirea situaţiei de serviciu şi falsului în acte publice.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă o amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

You may also like

Comments are closed.

By