DECLARAȚIA PLDM // Este o înscenare cinică împotriva lui Vlad Filat

PLDM 5

Partidul Liberal Democrat din Moldova a emis o declarație prin care condamnă scenariul aplicat astăzi, în prima şedinţă de plen din sesiunea de toamnă a Legislativului Republicii Moldova, în cadrul căreia a fost retrasă imunitatea parlamentară a preşedintelui PLDM, Vlad Filat.

”Considerăm că este o înscenare cinică împotriva lui Vlad Filat şi a Partidului Liberal Democrat din Moldova care, în ultimii ani, au devenit ţinta permanentă a unor atacuri din diferite tabere politice.

Graba cu care au fost adoptate toate procedurile în Parlament, fără a oferi deputaţilor suficient timp pentru a analiza pachetul de acte, demonstrează faptul că este o comandă politică şi că justiţia este aservită politic şi aplicată selectiv. Prin acest gest, adevăraţii vinovaţi pentru furtul de la Banca de Economii încearcă să găsească un ţap ispăşitor şi să sustragă atenţia opiniei publice de la fărădelegile pe care le comit.

Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă toate acţiunile de discreditare, la care este supusă formaţiunea politică şi, în particular, liderul acesteia, Vlad Filat.

În pofida tuturor atacurilor, PLDM rămâne constant şi ferm în demersurile sale pentru edificarea unui stat de drept, pentru o justiţie corectă şi un viitor european al Republicii Moldova, fiind cea mai interesată formaţiune politică în aflarea adevărului despre frauda din sistemul financiar-bancar”, se spune în declarație.

Amintim că astăzi Vlad Filat a fost lipsit de imunitatea parlamentară, iar ulterior audiat la CNA. Fostul premier al RM se află acum în izolatorul CNA, fiind reținut pentru 72 de ore. El este acuzat că a participat direct la jaful de miliarde de la BEM.

În cadrul aceleași ședințe, Vlad Filat a anunțat că Partidul Liberal Democrat din Moldova va fi condus de premierul Valeriu Streleţ.

You may also like

Comments are closed.

By