COMUNICAT // PDM respinge acuzațiile aduse de Vlad Filat

pdm

Partidul Democrat din Moldova a emis un comunicat prin care respinge acuzațiile formulate de partenerii de alianță din PLDM. Democrații consideră că declarațiile făcute, joi, în cadrul ședinței Parlamentului, sunt nefondate și au fost făcute la emoții.

”Le considerăm nefondate, însă înțelegem că sunt făcute într-o atmosferă de tensiune și emoție și, din acest motiv, ne vom abține de la orice calificare a lor în acest moment”, se spune în comunicat.

Totodată, PDM apreciază că liderul PLDM, Vlad Filat beneficiază de prezumția nevinovăției și că deocamdată nu se va expune în legătură cu acuzațiile ce i se aduc până când instanța nu va lua o decizie definitivă.

”Credem că această situație delicată nu trebuie inflamată și amplificată. Orice speculații acum sunt, în opinia noastră, extrem de periculoase, cu atât mai mult cu cât nu cunoaștem toate acuzațiile și probele aflate la dosar”.

În același timp, Partidul Democrat din Moldova declară că nu dorește denunțarea acordului AIE și nici alegeri anticipate.

”Astfel de actiuni ar putea să ne arunce în criză politică, așa cum s-a întâmplat la precedenta denunțare a acordului Alianței, dar și la conflicte politice prin care am trecut. PDM nu vrea alegeri anticipate, chiar dacă un partid trebuie, oricând, să fie pregătit pentru anticipate, iar noi suntem. Dar credem că acum este important să ne apucăm de reforme, nu să intrăm în campanie electorală”.

Amintim că, joi, Vlad Filat a fost lipsit de imunitatea parlamentară, iar, ulterior, dus la CNA și reținut pentru 72 de ore. Președintelui PLDM i se incriminează că ar fi implicat direct în jaful secolului (BEM) și că ar fi luat mită în sumă de 250 de milioane de dolari de la omul de afaceri, Ilan Shor.

You may also like

Comments are closed.

By