„Nu pot împărți ciolanul”! Consilierii PSRM, PCRM și din Partidul Nostru, REVOLTAȚI că nu începe ședința CMC, programată la 10.00.

casu ceban chirtoca

Consilierii municipali ai fracțiunilor Partidului „Partidul Nostru”, PCRM și cei din PSRM au ieșit în fața presei, fiind nemulțumiți că ședința CMC nu începe la ora stabilită, ora 10:00. De la ora 09:00, consilierii din partea PL, PLDM, PD și PPEM „semnează” Acordul pentru constituirea alianței pro-europene în Consiliul Municipal Chișinău. Reuniunea celor patru are loc, la moment, cu ușile închise.

„Așteptăm deja de 45 de minute. Sunt împotriva acestei coaliții. Nu așa se face politică. Faptul că la ora 10:00 nu a început ședința CMC, demonstrează atitudinea municipalității față de cetățeni. Sperăm că în această coaliție există și persoane care nu sunt indiferente față de problemele oamenilor”, a declarat consilierul municipal al fracțiunii PCRM, Vasili Chirtoca.

„Așteptăm nu de dragul celor din coaliție. Ei nu au respect față de voi (jurnaliștii) și cetățeni. Dacă se consideră pro-europeni, să vă permită să intrați acolo, să fie transparent, nu cu mâinile sub masă. Ceea ce fac ei, nu este altceva decât împărțirea funcțiilor”, a adăugat Ion Ceban, consilier din partea PSRM.

„Este lipsă de respect. Este stupefiant. Nu văd care ar fi divergențele. Nu pot împărți ciolanul”, a conchis Ilian Cașu, consilier municipal din partea „Partidului Nostru”.

Amintim că la ora 09:00 urma să fie semnat Acordul pentru constituirea și funcționarea alianței pro-europene în Consiliul Municipal Chișinău de către fracțiunile PL, PLDM, PD și PPEM, iar la ora 10.00 trebuia să înceapă ședința CMC, cu un șir de chestiuni pe ordinea de zi.

You may also like

Comments are closed.

By