Încă o alianță se naște în CHINURI. Consilierii PL, PLDM, PD și PPEM nu au semnat Acordul de constituire

chirtoaca

După aproape 3 ore, discuțiile între consilierii municipali ai fracțiunilor PL, PLDM, PD și PPEM au luat sfârșit. Acordul pentru constituirea alianței pro-europene în Consiliul Municipal Chișinău, însă, nu a fost semnat. Potrivit primarului, Dorin Chirtoacă, documentul nu a fost semnat deoarece au mai rămas unele chestiuni care urmează a fi discutate în interiorul partidelor.

”În proporție de 99,9 la sută lucrurile sunt rezolvate, mai sunt unele chestiuni pe interior, la nivel de partide. Au fost o serie de modificări după ziua de ieri (n.r. când s-a anunțat crearea alianței). Pentru că au apărut aceste schimbări mai este nevoie de o rundă de negocieri. Nu este vorba de neînțelegeri. Spre exemplu, un partid vrea să verifice și să discute propunerile venite din partea altui partid”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Semnarea Acordului a fost amânată până diseară, la ora 20.00.

”Am ales ora 20.00 pentru că pe parcursul zilei, colegii au fixate alte activități. Consultările pe interiorul partidelor sunt fixate după amiază. Nu amânăm pentru mâine sau marți. Este o nerăbdare din partea tuturor să facem astăzi. Ne cerem scuze pentru că are loc o amânare a sedinței CMC cu 10 ore.

Referindu-se la nemulțumirea celorlalte fracțiuni privind amânarea ședinței CMC din cauza discuțiilor privind crearea coaliției, Chirtoacă a spus că sunt niște recidiviști. Totodată, el a declarat că ședința CMC, conform regulamentului, nu poate avea loc în lipsă de cvorum.

”Vom avea cvorum diseară si vom convoca sedința. Are sens să începi o ședință dacă nu se poate decide nimic, să se facă doar declarații populiste? Este mai bine să avem o alianță formată.

De cealaltă parte socialiștii, comuniștii și cei din Partidul Nostru din cadrul CMC insistă pe ideea că semnarea Acordului de constituire a alianței în Consiliu se tergiversează deoarece nu pot partaja funcțiile.

”Înțeleg că ne așteaptă vornicei la nunta mare a alianței. Înțeleg că și-a rezolvat problema personală (n.r. cererea în căsătorie), acum caută mireasă în CMC, nu e clar ce-i cu zestrea și cu bunurile. Am așteptat să rezolvăm o mulțime de probleme – rândurile la grădiniță compensațiile, construcțiile ilegale”, a spus socialistul Ion Ceban, menționând că sunt șanse minime ca documentul să fie semnat astăzi.

You may also like

Comments are closed.

By