EXPLOZIA LUI FILAT SE AMÂNĂ! Dodon îl deconspiră: Protestele DA sunt organizate de Filat!

Filat citeste

În cadrul emisiunii În profunzime de la PRO TV, liderul PSRM, Igor Dodon, a făcut mai multe declarații care au știrbit grav din imaginea liderilor Coaliției de guvernare.

Potrivit acestuia, protestele din PMAN nu sunt nimic altceva decât o tentativă de presiune a lui Vlad Filat asupra lui Vlad Plahotniuc, iar acțiunile Platformei DA sunt orchestrate de liderul PLDM. Potrivit lui Igor Dodon, Filat a scos oamenii în stradă ripostând astfel dosarului BEM, dosar în care sunt arestate rudele lui, administratori ai firmelor pe care le dețin împreună cu el.

Anterior mai multe instituții media au difuzat opinii care coincid cu cele ale lui Igor Dodon, iar Moldova24 a prezentat un șir de dovezi din care reiese că Vlad Filat și Victor Țopa (nașul de cununie a lui Andrei Năstase) au avut întâlniri secrete, iar în cadrul acestor întâlniri ar fi pus la cale acțiunile Platformei Civice DA.

Amintim totodată că Vlad Filat a acordat ieri un interviu portalului Tribuna în care susține că ar putea arunca în aer toată clasa politică, exact cum a făcut-o la 13.13.13:00 – moment în care aspirațiile europene ale Republicii Moldova au fost compromise, fiind ruptă Alianța pentru Integrare Europeană.

Potrivit unor surse, în 2013, cei care i-au sugerat să spargă Alianța au fost Victor Țopa, dar și analistul său de partid Anatol Țăranu. Ambii se regăsesc în preajma lui Filat și în momentul actual, unul foarte greu pentru el, or electoratul așteaptă explicații despre implicarea sa în furtul miliardului – cel mai răsunător dosar din toată istoria Republicii Moldova, dosar în care arestate sunt doar rudele sale.
Gabriel Călin

You may also like

Comments are closed.

By