Corpul neînsuflețit al actorului Mihai Volontir va fi depus, astăzi, la Teodora de la Sihla

volontir

Corpul neînsuflețit al maestrului Mihai Volontir va fi depus, astăzi, la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla. Rudele, colegii şi prietenii îşi vor putea lua rămas bun începând cu ora 17:00, în cadrul unei slujbe religioase oficiate de un sobor de preoţi, condus de Părintele Ciuntu.

Funeraliile şi mitingul de doliu vor avea loc pe data de 17 septembrie, între orele 10:00-14:00, în holul Palatului Naţional „Nicolae Sulac”. Ulterior, corpul neînsufleţit al artistului va fi aşezat la locul său de veci, la Cimitirul Central din strada Armenească.

Totodată, ziua de 17 septembrie, a fost declarată zi de doliu național. Decretul a fost semnat de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Potrivit decretului prezidențial, pe data de 17 septembrie în toate localitățile Republicii Moldova drapelele de stat vor fi arborate în bernă, iar la ora 12:00 se va păstra un moment de reculegere.

Instituția Publică a Audiovizualului Compania Teleradio-Moldova va transmite în direct funeraliile și ceremonia de înmormântare a actorului Mihai Volontir.

Amintim că actorul Mihai Volontir a murit în noaptea de 15 septembrie, în sala de reanimare, din cauza maladiilor cronice care s-au agravat. Regizorul și interpretul de muzică a fost diagnosticat cu diabet și afecțiuni ale sistemului vascular. În plus, actorul avea și probleme de vedere. În total, Mihai Volontir a suferit 10 intervenții chirurgicale.

Promotor activ al valorilor naționale și culturale și semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, Mihai Volontir a fost răsplătit cu titluri dintre cele mai râvnite, precum Artist al Poporului din URSS, Artist al Poporului din Republica Moldova, Laureat al Premiului de Stat din Republica Moldova, Laureat al Premiului de Stat din Federaţia Rusă, Cavaler al Ordinului Republicii, Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

You may also like

Comments are closed.

By