SE STRÂNGE LAȚUL în jurul lui Filat! ÎNCĂ un acuzat, ELIBERAT după colaborarea cu ancheta

vladimir rusu

Judecătoria Buiucani a examinat, astăzi, demersul procurorului privind schimbarea măsurii preventive a fondatorului „Caravita Co” SRL, Vladimir Rusu, care este și nepotul liderului PLDM, Vlad Filat. Magistrații au decis eliberarea acestuia din izolatorul CNA și plasarea în arest la domiciliu.

„Instanța a statuat ca Rusu Vladimir să fie în continuare cercetat în stare de arest la domiciliu pentru termenul care a mai rămas pentru executarea arestului, anterior stabilit pentru 30 de zile”, a declarat procurorul anticorupție Adriana Bețișor.

Instanța a constatat că nepotul lui Vlad Filat avea un rol formal la gestionarea companiei „Caravita”.

„Am constatat că activitatea lui Rusu Vladimir la gestionarea companiei „Caravita” era doar formală. Rolul său a fost de semnare a unor acte, de împuternicire a unor persoane pentru a gestiona compania ”Caravita””, a mai adăugat Bețișor.

Eliberarea lui Rusu vine după ce, susține procurorul anticorupție, în cadrul ședințelor de judecată, Ion Rusu (tatăl lui Vladimir Rusu și nașul liberal-democratului Vlad Filat) a recunoscut că a gestionat personal unele companii implicate în tranzacțiile suspecte cu banii de la Banca de Economii. Astfel, putem spune că rudele lui Filat au căzut la o înțelegere cu oamenii legii, acceptând să vorbească în schimbul trecerii în arest la domiciliu – practică întâlnită destul de des.

Amintim că și actualul primar al orașului Orhei, Ilan Shor a fost eliberat de oamenii legii tot după ce s-a arătat dispus să colaboreze cu ancheta și să ofere detalii despre cei implicați în furtul Miliardului.

You may also like

Comments are closed.

By