S-au molipsit și străinii să ceară MITĂ: Un libanez, prins în FLAGRANT, într-un centru comercial

mita

Un cetăţean al Libanului, domiciliat în Republica Moldova, a fost prins în flagrant delict de către ofiţerii şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă. Operaţiunea de reţinere a avut loc în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Libanezul ar fi pretins 4 000 de euro de la un conaţional al său, aflat la acel moment în Liban, susţinând că ar avea influenţă asupra persoanelor publice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Consulatului Republicii Moldova în Istambul, în vederea perfectării şi eliberării vizei moldoveneşti.

Urmare a acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie, bănuitul a fost prins în flagrant delict în momentul primirii a 2 000 de euro din cei 4 000 de euro pretinşi. Operaţiunea de reţinere a avut loc în incinta unui centru comercial din capitală.

Cetăţeanul străin a fost reţinut pentru 72 de ore. El şi-a recunoscut vina şi se află acum în Izolatorul de urmărire penală al CNA.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (2), lit. b) şi d) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsit vinovat, libanezul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

You may also like

Comments are closed.

By