FINITA LA COMMEDIA! Miercuri se ia decizia de lichidare a băncilor furate

a

Premierul, Valeriu Streleț a declarat, după ședința operativă a Guvernului, că miercuri va fi luată decizia de lichidare a Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Instituțiile financiare au fost devalizate de 1 miliard USD și au intrat sub administrarea specială a BNM la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut.

„Scenariul ce ține de lichidarea a celor trei bănci presupune un șir de măsuri prealabile, transferul funcțiilor trezoreriale, transferul funcțiilor de plată a pensiilor, evaluarea consecințelor cu privire la angajații acelor bănci. Pe această parte am dat indicații ca să primim răspunsuri clare, iar miercuri să putem adopta decizii”, a spus Streleț.

„Vă asigur că acţiunile în acest sens vor fi prompte, etapizate şi cu rezultate. Eu cred că atât ceea ce ţine de transferul de depozite, cât şi transferul obligaţiunilor acestor trei bănci pe care le aveau pentru deservirea conturilor trezoreriale şi pentru plata pensiilor şi a altor plăţi sociale, trebuie să fie asigurate deja de alte instituţii. Astfel încât, la momentul când se va lua decizia de retragere a licenţei, să nu mai fie niciun fel de blocaj în sistem. Sunt paşi consecvenţi, care durează o anumită perioadă”, a menționat Streleț.

El a spus că lichidarea celor trei bănci este o condiție a FMI pentru negocierea unui nou acord de împrumut. „Sectorul bancar este problema principală pe care se va axa FMI atunci când va veni în Republica Moldova și noi trebuie să fim pregătiți”.

„Cel mai probabil, misiunea FMI va veni în Republica Moldova în prima decadă a lunii septembrie”, a conchis Streleț.

You may also like

Comments are closed.

By