Comisia Ministerului Justiției, condusă de Vladimir Grosu nu a depistat încălcări la concesionarea Aeroportului

AEROPORT

Ministerul Justiţiei nu a identificat nicio încălcare a contractului de concesionare a Aeroportului Chişinău.

O comisie specială a Ministerului Justiţiei, care, la comanda Guvernului, a efectuat lunile trecute un şir de verificări la Aeroportul Internaţional Chişinău, nu a identificat nicio abatere de la realizarea acestuia, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, directorul Aeroportului Internațional Chişinău, Petru Jardan.

În cadrul conferinţei, care a fost susţinută la Aeroportul Internațional Chișinău, Jardan a prezentat un total al activităţii Aeroportului.

Comisia Ministerului Justiţiei a constatat că întreprinderea se dezvoltă dinamic, iar compania care administrează Aeroportul – „Avia Invest” – asigură un management efectiv pentru extinderea serviciilor și modernizarea Aerportului.

„Noi am colaborat deschis cu controlorii, deși acest proces a cerut multe eforturi și timp. După finalizarea verificărilor au fost trase concluzii și elaborate rapoarte, potrivit cărora controlorii, membri ai comisiei conduse de fostul ministru al Justiției Vladimir Grosu, nu au identificat nicio încălcare”, a declarat Jardan.

Directorul a precizat că în lucrările de modernizare a Aeroportului, „Avia Invest” a utilizat atât resursele pe care le-a primit de la investitori, cât și cele care au provenit din propria activitate, ceea ce nu contravine contractului de concesionare.

Sursa: Sputnik Moldova

You may also like

Comments are closed.

By