Trenurile SUPERSONICE ale lui Șalaru vor fi puse în circulație până la sfârșitul lunii august

a.jpg

Ministerul Transporturilor anunță că trenurile modernizate de CFM la uzina din Pașcani, România vor fi puse în circulație până la sfârșitul lunii august.

Ministrul Transporturilor în exercițiu, Vladimir Cebotari a spus că procedeul de certificare a celor cinci trenuri modernizate anterior în România va finaliza pe 10 august, iar încercarea tehnică a fost finalizată. Concomitent, uzina reparatoare va efectua din contul său un şir de lucrări de reparaţii şi întreţinere a trenurilor, inclusiv de vopsire, de schimbare a axelor cardanice, a cutiilor de viteze, astfel ca garniturile să poată fi exploatate în condiţii de siguranţă şi maximă eficienţă.

Calea Ferată din Moldova a reabilitat 5 trenuri la uzina din Pașcani, România. Lucrările au costa 12 milioane de euro.

Experții susțin că suma de 12 mil. euro pentru reabilitarea trenurilor este prea mare și nu exclud că s-ar fi făcut și spălări de bani în condițiile în care defecțiunile nu au contenit să apară chiar după primele curse. Ulterior, conducerea CFM a hotărât să le retragă din circulație.

Reamintim, că CFM a modernizat cinci trenuri la uzina Remar din România. Compania care a modernizat trenurile moldoveneşti este controlată indirect de omul de afaceri Gruia Stoica şi sora acestuia Adriana Didilă, care deţin, prin intermediul firmei Grup Feroviar Roman, 89,57% din acţiuni. Grup Feroviar Roman face parte din grupul Grampet, controlat de Stoica (73,3% din acţiuni) şi Didilă, cu 26,6%.

You may also like

Comments are closed.

By