Timofti și Iohannis, la Suceava: Ce spune președintele român despre securitate, alegerile locale și viitoarea coaliție

timofti iohanns

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a purtat, astăzi, discuții cu președintele României, Klaus Werner Iohannis. Cei doi șefi de stat s-au întâlnit la Suceava, unde Nicolae Timofti a primit Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare”: „Sunt bucuros și chiar emoționat să mă aflu, astăzi, împreună cu președintele României, la Suceava, în istorica cetate de scaun a domnitorului Ştefan cel Mare și Sfânt. De asemenea, sunt onorat de titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” și mulțumesc comunității academice pentru că mi-a acordat această cinste”, a spus Timofti.

Timofti și Iohannis au discutat despre problemele de securitate din regiune și diferendul transnistrean, dar și despre numeroasele proiecte comune aflate în diferite faze de implementare.

„Astăzi am purtat o discuție extrem de utilă și plină de conținut cu domnul președinte Iohannis pe teme importante pentru cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului și pentru relația noastră strategică, frățească și specială. Dialogul nostru politic este în continuare consistent și constructiv. Avem împreună cu domnul președinte o înțelegere deplină asupra situației regionale care mă preocupă în mod deosebit, din motivul evident că evenimentele din ultimii doi ani influențează dezvoltarea Republicii Moldova și parcursul său european. Este important, din punctul meu de vedere, să ne coordonăm viziunile asupra realităților concrete și momentului istoric pe care îl trăim”, a mai declarat șeful statului nostru.

„Rămânem cel mai sincer şi mai apropiat partener al Republicii Moldova. Contextul regional actual, cu precădere situaţia din Ucraina, reclamă cu şi mai multă necesitate întărirea instituţiilor statului, urmarea consecventă a agendei politice proeuropene, promovarea reformelor aşteptate de cetăţeni. În tot acest efort, Republica Moldova poate conta, ca şi până acum, pe sprijinul României”, a adăugat Klaus Iohannis.

Cele două părți au stabilit să continue cooperarea în ce privește proiectele de infrastructură, care ar asigura conectarea deplină a Republicii Moldova la piaţa energetică europeană, extinderea proiectului SMURD, reabilitarea nodului hidrotehnic Stânca-Costeşti, şi modernizarea birourilor vamale de frontieră.

„În sfera economică, am stabilit cu satisfacție evoluția schimburilor dintre cele două ţări, România fiind pentru Republica Moldova principalul partener în ceea ce priveşte exporturile. I-am mulțumit președintelui Iohannis pentru asistența financiară solidă, pe care România o acordă Republicii Moldova. Îmi doresc ca la Chișinău să fie format cât mai curând un nou Guvern, care ar urma să pună în aplicare planurile pe care le avem”, a conchis Nicolae Timofti.

timofti

La rândul său, Klaus Iohannis a salutat modul democratic, în care s-au desfășurat alegerile locale din Moldova. „Este un mandat reînnoit, acordat de cetățeni pentru transformarea în spirit european a Republicii Moldova. Sperăm că la Chişinău se va forma cât mai curând o nouă coaliție solidă, stabilă, capabilă să consolideze parcursul european al Republicii Moldova și să continue în ritm accelerat procesele de reformă. În actualul context intern și regional, întârzierile sau ezitările nu sunt benefice. În opinia noastră, acestea nu sunt doar așteptări ale României sau ale celorlalți parteneri europeni, ci, în primul rând sunt așteptări ale cetățenilor Republicii Moldova”, a spus președintele român.

You may also like

Comments are closed.

By