STATISTICI ÎNGRIJORĂTOARE. În Republica Moldova persistă tortura

a

În Republica Moldova continuă să persiste tortura. În primul semestru al anului 2015 Procuratura Generală a fixat 319 cazuri de tortură. Numărul cazurilor a rămas neschimbat față de perioada similară a anului precedent.

În majoritatea cazurilor, după cum rezultă din sesizări, rele tratamente au fost admise faţă de persoanele suspecte, bănuite, învinuite că ar fi comis infracţiuni sau condamnate pentru fapte penale (150 sesizări).

Totodată, în 46 sesizări, s-au invocat fapte de maltratare aplicate faţă de contravenienţi, iar în 32 de cazuri — faţă de alţi participanţi la procesul penal, cum ar fi cei cu statut de victimă, parte vătămată, martor. În 91 de sesizări s-au reclamat cazuri de violenţă aplicată altor persoane, cărora nu le era imputată săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii şi nu aveau vreun statut procesual.

În perioada vizată, în 10 plângeri depuse la procuratură au figurat minorii în calitate de victime ale relelor tratamente (15 plângeri înregistrate în 6 luni ale lui 2014).

Cel mai des reclamanţii au evocat că au fost supuşi torturii sau altor forme de maltratări pentru: dobândirea prin metode ilegale a probelor, informaţiilor sau mărturiilor – 82 sesizări, utilizarea excesivă a forţei în momentul reţinerii persoanei, ca urmare a exercitării abuzive şi fără cunoaştere a legislaţiei a obligaţiilor de serviciu – 71, pedepsirea victimei pentru comiterea unui act sau presupus act – 64 (89 în I semestru 2014), exteriorizarea sentimentului de superioritate faţă de victimele acţiunilor sale şi neglijarea regulilor generale de conduită – 61 și intimidarea sau discriminarea – 41 sesizări.

You may also like

Comments are closed.

By