RUDELE LUI „TALIF” RĂMÂN ÎN AREST // Învinuiţii în dosarul BEM rămîn după gratii

vladimir rusu

Curtea de Apel a lăsat în vigoare încheierea magistraţilor judecătoriei Buiucani prin care cei patru figuranţi în dosarul spălărilor de bani de la Banca de Economii au fost arestaţi pentru 30 de zile. Astăzi, instanţa de recurs a respins cererile avocaţilor privind cercetarea învinuiţilor în stare de libertate şi a admis în totalitate demersurile procurorilor. Astfel, în arest rămîn fondatorul SRL Caravita Co, doi administratori ai întreprinderii şi directorul financiar. Toţi patru sunt învinuiţi de spălare de bani şi se vor afla în izolatorul de urmărire penală al CNA. Amintim, că patru persoane au fost reţinute, la mijlocul săptămânii, în cadrul unui dosar care vizează fraudele de la Banca de Economii. Asta după ce procurorii şi ofiţerii CNA au efectuat un complex de acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii şi au ridicat probe materiale relevante pentru dosar. Cauza penală a fost iniţiată în baza art. 243, alin. (3) Cod penal – spălare de bani, infracţiune pedepsită cu pînă la 10 ani de închisoare.

Serviciul de presa al Procuraturii Generale

You may also like

Comments are closed.

By