Posesorii de arme, la control: Au fost ridicate deja sute de arme, peste o mie de muniții și grenade

arme

Poliția continuă acțiunile de control şi supraveghere privind circulaţia armelor individuale din posesia persoanelor fizice şi juridice, prevenirea incidentelor cu arme, depistarea şi ridicarea armelor păstrate ilegal sau fără documente de provenienţă.

Astfel, de la începutul anului 2015 au fost înregistrate 22 infracțiuni cu aplicarea armelor de foc.

De asemenea, pe parcursul aceleași perioade, urmare a activităţilor de prevenire, au fost relevate 74 infracţiuni privind purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea ilegală a armelor de foc şi a muniţiilor.

Urmare măsurilor întreprinse de către poliţie, în prima jumătate a anului curent au fost întocmite 1 966 procese-verbale contravenţionale pentru înstrăinarea ilegală a armelor individuale, încălcarea regulilor de deţinere şi port a armei, încălcarea regulilor de reînregistrare a armelor, tragerea din arma de foc în locurile populate sau nerezervate pentru aceasta etc.

Astfel, în urma încălcărilor documentate s-au ridicat 915 arme de foc, inclusiv:

  • încălcarea termenului de prelungire a permisului de armă – 533;
  • încălcarea regulilor de deţinere şi port – 279;
  • arme deţinute ilegal – 103.

Concomitent, au fost ridicate 1 555 muniţii de diferit calibru şi 99 grenade.

În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 181 din 19.02.2007 „Cu privire la predarea binevolă a armelor din posesia ilegală a cetăţenilor ” în această perioadă au fost predate benevol – 68 de arme de foc, care au urmat procedura de verificare şi expertizare şi ulterior au fost înregistrate în evidenţele poliţiei şi restituite posesorilor.

În acest context, forțele de ordine insistă asupra faptului ca posesorii de arme:

  • să nu poarte arme în stare de ebrietate;
  • să se abţină de la folosirea armelor;
  • să nu folosească armele contrar destinaţiei lor speciale;
  • să se abţină de la folosirea armelor atunci, când nu există pericol real sau când acesta poate fi evitat;
  • să nu poarte armele la întruniri sau alte măsuri de masă pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea personală, precum şi a celor din jur;
  • să nu fie admis accesul la arme a membrilor familiei, rudelor, oaspeţilor sau altor persoane străine;
  • să nu lase armele în genţi, autoturisme sau în alte locuri fără supraveghere.

La fel, armele trebuie să fie puse la păstrare în safeu şi să nu fie lăsate fără supraveghere, iar în cazul deplasărilor peste hotarele ţării, armele să fie transmise pentru păstrare la Inspectoratul de poliţie sau la un armurier licenţiat în domeniul comercializării armelor.

Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu armă, riscaţi o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi revocarea şi anularea permisului de armă.

You may also like

Comments are closed.

By