O pensionară din Sankt-Petersburg e suspectată de ZECE OMORURI

omor

O femeie de 67 de ani a fost reținută de poliția din Sankt-Petersburg pentru omor. Aceasta este suspectată că ar fi ucis o cunoscută de a sa, de 79 de ani, de care avea grijă. Potrivit anchetei, pensionara a omorât-o pe Ulanova V., a tăiat-o în bucăți, iar apoi a pus-o în saci de polietilenă, pe care i-a scos în curte, notează Lifenews.ru.

În timpul percheziției, oamenii legii au găsit în camera de baie urme de sânge și un ferestrău. Pensionara și-a recunoscut fapta, motivând că a recurs la acest gest deoarece victima ar fi insultat-o. Mai mult, aceasta a spus că a comis omorul împreună cu o vecină, fost lucrător medical, care ar fi ajutat-o s-o omoare și să scoată cadavrul din casă. Informația respectivă nu a fost confirmată.

De asemenea, anchetatorii au găsit o agendă în care bănuita Samsonova a descris, în detalii, alte 9 omoruri. Potrivit informațiilor, care, ulterior, au fost confirmate de către pensionară, aceasta și-a omorât doi chiriași în 2000 și în 2003. Femeia a declarat că a scăpat de cadavre prin aceeași metodă: i-a bucățit, după care a împrăștiat fragmentele pe la periferiile orașului. Pe unul dintre chiriași, un bărbat de 32 de ani, din Norilsk l-a ucis, la fel, în timpul unor certuri, potrivit poliției ruse.

La moment, femeia este cercetată pentru omor și a fost supusă unei expertize psihiatrice. Ministerul rus de Interne a dispus redeschiderea dosarelor ce țin de crime neelucidate.

You may also like

Comments are closed.

By