NEREGULI la unele tabere de odihnă pentru copii

tabara-copii

Imagine simbol

Inspectorii Agenţiei pentru protectia consumatorilor au efectuat controale la mai multe tabere de odihnă pentru copii. În urma raziilor, s-au descoperit o serie de neregularităţi în ceea ce priveşte alimentarea copiilor.

Potrivit inspectorilor, copiii de la unele tabere nu consumă alte fructe decât banane şi portocale, având în vedere că această perioadă abundă de alte fructe.

În alte tabere copiii nu sunt aprovizionaţi cu destulă apă potabilă, necesară în perioada caniculară. Totodată, copiii sunt alimentaţi cu conserve de peşte şi nu cu peşte congelat sau procurat viu. Atenție! Conservele de peşte nu sunt recomandate, deoarece în timpul dezvoltării fizice a copilului pot apărea diverse probleme de sănătate.

Pe lîngă aceasta, unele bucate sunt pregătite din pulpe congelate şi importate. În perioada caniculară, produsele de carne pot fi contaminate şi alterate rapid, în acest context, copiii trebuie să fie alimentaţi doar cu carne proaspătă, verificată de medicul sanitar-veterinar şi cu produse autohtone (fructe, lactate) ţinute la temperaturile necesare de păstrare a calităţii acestora.

Pentru înlăturarea neregularităţilor depistate au fost aplicate măsurile necesare în conformitatea cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.

Pentru alte reclamații, apelaţi la linia telefonică fierbinte 022 741 464 şi 0800 280 28 (apel gratuit din teritoriul Rep. Moldova) sau vă adresați pentru a depune o petiţie, mun. Chişinău, str.Vasile Alescandri, nr. 78, et. 1, bir. 101.

You may also like

Comments are closed.

By