Moldova e ÎN PERICOL! Vărsările de sânge NU vor fi evitate

tkaciul

Republica Moldova este în pragul unor mișcări sociale periculoase, puse la cale de forțe radicale și obscure care sunt conduse de politicieni controversați, care, la rândul lor sunt mânați de servicii secrete și forțe din exterior, atenționează blogerii.

„Miroase a pîrlit din nou în Moldova! În condițiile unor crize regionale, au fost majorate tarifele la energia electrică și gaze. O bucurie minimă pentru popor. Dar un motiv de veselie pentru cei care ar vrea să mai „clatine barca” Moldovei. Aceasta este rețeta ce-i unește pe cei care, mai devreme, nu aveau ochi să se vadă. Fapt care denotă, că toți nemulțumiții sunt mai degrabă niște „pioni” într-o nouă încercare a unor forțe din exterior de a prelua controlul Moldovei”, atenționează Marcel Istrati.

Potrivit acestuia, anume din acest motiv lui Mark Tkaciuk, i-a fost sistată vacanța de la Moscova și a fost trimis direct la Chișinău pentru a conduce din umbra mișcarea contra guvernării actuale.

„De ce Mark Tcaciuk? E singurul expert care a demonstrat că, elegant, din umbra, dar destul de dur, o guvernare poate fi dată jos în doar cîteva zile. A demonstrat-o pe 7 aprilie 2009. Doar că, din cauza că s-a zgîrcit să-i plătească lui Baghirov acea jumate de milion, toată povestea a ieșit la iveală și a fost multiplicată de presă”, menționează Marcel Istrati.

Totodată, el accentuează că, de această dată, vărsările de sânge nu vor fi evitate. „Deci, o nouă criză – un nou mosaic din aceleași figuri. O nouă criză – o nouă încercare de a da jos puterea, chiar și cu vărsări de sînge, dar rapid și eficient!”

Veaceslav Burlac remarcă faptul că mai multe forțe politice au inițiatproteste practic concomitent, ceea ce demonstrează legătura dintre acestea. Este vorba de PSRM-ul lui Igor Dodon, Platforma Demnitate și Adevăr (a Țopilor), ex-deputatul comunist Grigorii Petrenco (unul din cei mai devotaţi oameni ai lui Tkaciuk), Pavel Grigorciuc (liderul mişcării extremiste Antifa) şi alţii…

El sugerează că aceste acțiuni ar fi alimentate direct de serviciile secrete rusești, care nu vor să se împace cu victoria partidelo pro-europene la alegeri. „Interesantă companie au pornit protestele. Oare ce i-ar uni pe toţi aceştea? Moscova? Poate Putin şi FSB-ul? Dorinţa de a destabiliza situaţia nu doar în ţară, ci şi în regiune? Aceste proteste erau planificate încă înainte de alegerile parlamentare din 2014. Despre acest fapt ne informau chiar membrii Antifa. Personajele care astăzi cheamă lumea la proteste sunt vizate în materialul din 21 noiembrie 2014. Luând în consideraţie că în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 stânga radicală a suferit o înfrângere, scenariştii de la FSB nu au găsit nici un motiv potrivit pentru declanşarea protestelor. Au încercat să facă o tentativă în primăvară prin intermediul fermierilor. Nu le-a reuşit. Situaţia a fost luată sub control prin îndeplinirea parţială a revendicărilor agricultorilor. Apoi dezastrul suferit de socialişti în alegerile locale. Se aştepta momentul potrivit pentru a aprinde spiritele în societate”.

Totodată, el se referă în mod special la revenirea lui Tkaciuk în Republica Moldova, mai ales după ce a declarat că nu se va mai implica în politică. „Dacă e să ne aducem aminte de declaraţiile acestuia că nu se mai implică în politică, atunci nu prea se leagă cu ceea ce se petrece în ţară. Ieşirea la rampă a lui Petrenco nu este una întâmplătoare. Apoi activizarea lui Grigorciuc, liderul mişcării extremiste Antifa. Toate acestea fac un front comun cu socialiştii lui Dodon (defel nu supus al lui Putin), punând în aplicare planul FSB-lui de a declanşa o revoltă, nu excludem – una militară – în Republica Moldova şi nu doar.

Nu poate fi considerată drept o coincidenţă acţiunile de mobilizare a rezerviştilor din stânga Nistrului. După cum informează unele surse, ar putea fi chemaţi sub arme toţi ofiţerii în rezervă şi bărbaţii cuprinşi între vârstele 18-27 ani. La ce bun le trebuie separatiştilor o mobilizare, dacă nu e o pregătire pentru anumite acţiuni militare, ce pot izbucni în regiune. Aici mă refer şi la situaţia din sud-vestul Ucrainei”, scrie blogerul.

În același timp, Veaceslav Burlac prezintă și dovezi clare de legături dintre lideri ai Platformei DA și Antifa, precum și alte forțe radicale. „Ana Ursachi colaborează deschis cu organizaţiile extremiste din Republica Moldova. Chiar şi protestele care sunt organizate de Dodon, Petrenco cu Grigorciuc şi asociaţia Demnitate şi Adevăr a lui Ţopa miroase mai degrabă a scenariu bine pregătit prin birourile FSB-lui. Bravo Ursachi, bravo Demnitate şi Adevăr, bravo Ţopii! Sunteţi adevăraţii „patrioţi” ai ţării şi a poporului…”, scrie el.

„Rusia a pierdut alegerile parlamentare în Republica Moldova. Mai nou, Moscova a pierdut alegerile locale din Republica Moldova. Cu unele excepţii – Bălţi şi Comrat, unde s-au instalat bastioanele Moscovei. Aşadar, ce face Kremlinul atunci când nu poate controla o ţară în mod democratic, prin câştigarea exponentului său la alegeri? Corect, provoacă haos. În haos, lucrurile pot fi dirijate mult mai clar de la Kremlin. Aşa este dirijată Transnistria de mai bine de 20 de ani, aşa este zbuciumată Ucraina, iată, de aproape 2 ani”, menționează într-un material Ion Manole.

În această ordine de idei, el face referire la revenirea lui Tkaciuk, anunțarea unor acțiuni de protest de către Petrenco și Dodon. ”Aşadar, principalul ideolog de stânga, autorul şi strategul protestelor din 7 aprilie revine în Moldova; în ţară încep proteste, la nivel politic, reprezentanţii stângii (Dodon) încep să o facă pe Che Guevara. Nu sunt oare acestea toate ingredientele unei „revoluţii”?! Pe de altă parte, proteste sunt organizate şi de platforma DA. Aşadar, două poluri, aparent opuse, „încălzesc” terenul pentru o „revoltă populară de proporţii”.
Cine are de câştigat din tot acest plan? Cu siguranţă, nu parcursul european al Republicii Moldova. Atenţie la Mark Tkaciuk!”, avertizează Ion Manole.

Despre „revenirea cardinalului” scrie și Iurie Morărescu, menționând că Tkaciuk a venit la Chișinău la comanda Kremlinului pentru a destabiliza situația. „Planurile Kremlinului de a declanșa alegeri anticipate, în vederea preluării controlului asupra clasei politicie de la Chișinău, a eșuat. În momentul în care nimeni nu mai credea într-o guvernarea proeuropeană, alianța a renăscut. Astfel, rușii au pus în aplicare scenariul B, în care Tkaciuk este actorul principal. Acum, pentru a câta oară, se va încerca discreditarea guvernării. Vă dați bine seamă că în cazul unor eventuale violențe, primii vinovați sunt Filat, Lupu și Ghimpu.

Pentru asta Tkaciuk are atât susținere finaciară și protecțidin partea Rusiei, cât și experiența necesară. Să nu uităm că Mark Evgheievici și Grigore Petrenco au fost goniți din PCRM pentru organizarea Antifa, o grupare extremistă, specializată în tot soiul de provocări”, menționează autorul.

Amintim că, recent, și analistul politic Vitali Andreiivski scria că Mark Tkaciuk a revenit în Republica Moldova cu o misiune clară de la serviciile secrete ruse de a organiza o altă acțiune, similară cu 7 aprilie 2009, care ar avea consecințe mult mai tragice.

Sursa: Democracy.MD

You may also like

Comments are closed.

By