Marele furnizor de căldură se ÎNCĂLZEȘTE! Parlamentul a ratificat împrumutul de 40,5 mil. USD de la Banca Mondială

a

Republica Moldova urmează să primească un împrumut de 40,5 mil. USD de la Banca Mondială, pentru modernizarea sectorului de încălzire. Acordul a fost ratificat în ședința de astăzi a Parlamentului.

Creditul va fi acordat la o rată anuală de 2,5% până în anul 2049 cu o perioadă de grație de cinci ani.

Proiectul presupune înființarea unui sistem efectiv de distribuție a căldurii în municipiul Chișinău și reducerea pierderilor. Acest lucru va presupune instituirea punctelor termice și înlocuirea rețelelor termice. Potrivit calculelor preliminare pentru acest lucru vor fi cheltuiți 20 mil USD, iar economiile anuale vor fi de 9 mil. USD.

Deocamdată nu se cunoaște dacă tarifele la căldură vor crește pentru consumatori, deși autoritățile dădeau asigurări că pentru o perioadă lungă de timp vor rămâne la nivelul actual.

Banca Mondială declară că în urma acordării împrumutului, sectorul termoenergetic din Chișinău va fi modernizat, iar locuitorii capitalei vor beneficia de servicii de calitate la prețuri convenabile. Pentru eficientizarea sectorului autoritățile de la Chișinău au înființat deja întreprinderea Termoelectrica, care a rezulta în urma fuziunii CET-1, CET-2 și Termocom.

You may also like

Comments are closed.

By