Lupu, Filat și Ghimpu au parafat acordul AIE-3 și au împărțit ministerele

ghimpu, filat, lupu

Discuțiile dintre liderii PD, PLDM și PL au luat sfârșit în seara zilei de ieri, aproape de miezul nopții, fiind parafat Acordul de constituire a Alianţei de Integrare Europeană 3. În cel mai scurt timp, va fi desemnat Guvernul, candidatura primului ministru urmând să fie înaintată de Partidul Liberal-Democrat.

„Am consemnat finalizarea negocierilor prin parafarea Acordului de constituire a AIE-3. Ceea ce ne aşteaptă este desemnarea Guvernului. Pe parcursul zilei de miercuri, ne vom întâlni şi vom discuta asupra componenţei nominale a cabinetului de miniştri, după care vom consulta şeful statului. Pot să dau asigurări că Guvernul va fi învestit într-un termen scurt, după cum ne-am propus iniţial”, a declarat liderul PD, Marian Lupu.

„Am convenit asupra tuturor punctelor discutate pe durata negocierilor. Este un acord politic bun, echilibrat, care urmează să asigure o majoritate parlamentară stabilă pentru Republica Moldova şi să investească în timpul cel mai apropiat Guvernul, care trebuie să facă regulă în țară și să rezolve problemele cu care se confruntă oamenii”, a spus președintele PLDM, Vlad Filat.

„AIE, care părea că-i moartă, a început să miște și a venit AIE-3 – Aliana pentru Integrare Europeană, ceea ce înseamnă că este un semnal bun și pentru cetățenii care susțin acest curs, și pentru parteneri, și pentru noi, cei care am dus la bun sfârșit”, a adăugat liberalul Mihai Ghimpu.

Potrivit portalului Deschide.MD, ministerele în noul Guvern vor fi distribuite în felul următor:

PLDM: Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei și Ministerul Tineretului.

PDM: Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii, Ministerul Tehnologiilor Informațioanle și Comunicațiilor și Ministerul Economiei.

PL: Ministerul Mediului, Ministerul Apărării, Ministerul Educației și Ministerul Transporturilor. Tot PL-ului i-a revenit funcția de vice-speaker, vice-premier, SIS-ul și mai multe agenții.

Totodată, sursa menționează că distribuirea ministerelor este preliminară, iar partidele pot face schimburi bilaterale în acest sens. Adică PLDM poate face schimb cu PL sau PD, la fel cum și PL cu PD.

You may also like

Comments are closed.

By