Gabriel Călin // RĂSPUNS PENTRU ȚOPI

Topa

Să facem abstarcție de faptul că Victor și Viorel Țopa sunt doi infractori cu acte în regulă și să pornim de la ideea că cei doi sunt doar foști agarici ai puterii.

Or, despre faptul că unul a fost sef la BEM, or altul sef al Aviației Civile și ulterior Ministru al Transporturilor, chiar nu putem face abstracție.

Așadar, aceste „victime”, că așa se prezintă, susțin că sunt curate ca lacrima. Eu personal nu conosc nici un funcționar public curat ca lacrima. Nici unul. Mai ales din acei care au lucrat cot la cot cu Vlad Filat.

Să facem abstracție și de faptul că unul dintre agarici finanțează un post TV care abundă de știri la comandă. Or, în general acest post a fost creat ca armă împotriva vechiului lor prieten Plahotniuc. Abia după ce acoperirea financiară a postului a fost demascată, aceștia au recunoscut public că le aparține.

Să facem abstracție și de faptul că au apelat la serviciile unor scursuri ale lui Iurie Roșca pe care i-au angajat să le pună la punct politica editorială a postului.

Să facem abstracție de faptul că nici după „afacerile” din anii grei de cumpănă, în urma cărora poporul a decis că e mai bine să-i aducă pe comuniști la putere decât să-i mai rabde, aceste victime nu și-au întrerupt relațiile cu Vlad Filat.

Să facem abstracție de faptul că dubioșii au conexiuni cu interlopi de renume, numele lor fiind în aceeași listă cu acei care spală banii cartelurilor de droguri.

Și… să le trăsnim un monument drept în fața Guvernului!

În locul pietrei lui Ghimpu. Sau alături. Doar că nu prea înțeleg ce va fi scris pe monument:

… pentru crearea mișcării AntiMafie
… pentru aport deosebit în promovarea imaginii lui Vladimir Plahotniuc
… pentru scoaterea din circuit al procurorilor
… pentru rezolvarea problemei spațiului locativ al unor activiști
… pentru sabotarea intereselor guvernului Germaniei
… pentru lupta împotriva unionismului
… pentru criza politică din 2013 si distrugerea lui Filat
… pentru sponsorizarea PLR
… pentru că existați, pentru că DA, pentru că Înainte și nu Înapoi.

Sincer, eu nu găsesc formularea potrivită.

Dincolo de glume, Emisiunea Observator are la bază doar fapte concrete și probe irefutabile, iar isteria unuia dintre Țopi (Viorel) este cel puțin ilară.

Îl înțeleg. E greu să vezi că tot ce construiești pe ascuns se năruie din cauza unui jurnalist care încearcă să prevină reapariția altui soi de plahotniuci și filați în Republica Moldova.

Moldova24

Dragă Viorel și Victor.
Îi avem pe plahotniucii, ghimpii și filații noștri. Ne-am săturat de ei. Unde mai veniți și voi ? Ați demonstrat deja ce puteți face și apreciem asta.

Aveți o problemă cu condamnarea ? Rezolvați-o la CEDO, nu prin manipulare și jocuri politice murdare. Și trăiți liniștit. În Germania sau în Moldova.

Așa cum bugetul moldova24, provenit din ardeii pe care îi cultiv nu mi-a permis decât o singură deplasare la Franfurt, vă invit pe voi la noi, să mai discutăm.

Ah, da… Să nu uitați și copiile dosarului despre care spuneți că le puteți face publice, poate mai găsim ceva interesant pe acolo.

Cît despre presupușii mei șefi, abia aștept să-i văd alături de voi, fugari pe la Frankfurt.

Gabriel Călin,
pentru Moldova24

This post is also available in: Engleză, Germană

You may also like

Comments are closed.

By