După GRATII: Au abuzat sexual doi minori, de 7 și 8 ani

Doi minori din Ungheni şi un adult din Teleneşti au fost condamnaţi recent pentru acţiuni violente cu caracter sexual, săvîrşite asupra minorilor. Cauzele penale au fost instrumentate de Procuraturile raioanelor Ungheni şi Teleneşti, care au demonstrat în instanţele de judecată vinovăţia inculpaţilor, aceştia fiind luaţi sub strajă chiar din sala de judecată.

Primul caz a avut loc în septembrie 2014, cînd trei minori, aflîndu-se pe teritoriul unei construcţii nefinalizate din Ungheni, i-au aplicat unui băieţel (7 ani) lovituri, i-au legat mîinile şi l-au abuzat sexual. În privinţa unuia dintre agresori (11 ani) urmărirea penală a fost încetată pe motiv că nu a atins vîrsta de tragere la răspundere penală, iar complicii acestuia, de 14 şi 15 ani, au fost condamnaţi la 4 şi, respectiv, 5 ani închisoare, cu executarea pedepselor în penitenciar pentru minori.

Celălalt caz a avut loc în toamna anului 2013, cînd inculpatul, un locuitor al raionului Teleneşti, în vîrstă de 20 de ani, l-a ademenit pe un minor (8 ani) la el acasă, unde prin ameninţări, a întreţinut cu victima un act homosexual. Agresorul l-a ameninţat pe copil cu răfuiala fizică în caz că va povesti despre cele întîmplate. Părinţii minorului nu au bănuit nimic, cazul ieşind la iveală peste jumătate de an, cînd minorul i-a povestit mamei prin ce a trecut. În prezent, copilul urmează cursuri de reabilitare pentru a-şi restabili echilibrul psihologic. Pentru comiterea acestei crime inculpatul a fost condamnat recent la 12 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Sentinţele sunt cu drept de atac conform normelor stabilite de legislaţie.

Statisticile Procuraturii arată că, în primele 6 luni 2015 copiii au figurat în calitate de victime ale infracţiunilor de gen sexual în 148 cauze penale, faţă de perioada analogică a anului 2014, cînd au fost înregistrate 116 astfel de cazuri. În 24 de cazuri minorii au fost abuzaţi în familie: de către tatăl biologic – 7, concubin – 6 şi alte rude -11.

You may also like

Comments are closed.

By