Două persoane au fost condamnate pentru acțiuni de destabilizare a ordinii în stat

judecator-1024x685

Judecătoria raionului Ciadâr-Lunga i-a recunoscut pe doi tineri vinovaţi de instruiri cu acordarea suportului serviciilor secrete străine în scop terorist şi pregătirea la participarea unei formaţiuni paramilitare ilegale. Ambele sentinţe au intrat  în vigoare astăzi, devenind irevocabile.

Pentru cele incriminate, inculpaţii au fost condamnaţi la 5 ani închisoare cu suspendare, solicitarea aplicării pedespei neprivative de libertate fiind condiţionată de colaborarea acuzaţilor cu organele de drept, în partea ce ţine de identificarea tuturor complicilor la săvîrşirea infracţiunilor.

Amintim că, la începutul lunii august 2014 şi în aprilie curent, prin sentinţa Judecătoriei Comrat, alţi trei tineri au fost condamnaţi pentru atentarea la ordinea constituţională la cîte 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani şi privarea de dreptul de a activa în domeniul circuitului de arme pe o perioadă de 5 ani. Cei trei inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia, au colaborat cu organul de anchetă, divulgînd numele complicilor şi alte detalii relevante, solicitînd aplicarea în privinţa lor a unor pedepse mai blînde.

În luna septembrie 2014, alţi doi complici ai acestora au fost deferiţi justiţiei pentru 5 capete de acuzare, inclusiv pentru: asigurarea mercenarilor, trădare de Patrie, recrutarea, instruirea şi acordarea suportului serviciilor secrete străine în scop terorist, pregătirea la organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale, pregătirea pentru procurarea armelor şi muniţiilor fără autorizaţie corespunzătoare, săvîrşite de mai multe persoane. Respectiva cauză penală se află pe rol în instanţa de judecată.

Procuratura Generală, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, întreprind acţiunile necesare pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite de organizarea acţiunilor cu caracter ilegal şi atentare la orînduirea constituţională.

You may also like

Comments are closed.

By