DIN LUMEA MAFIEI: Chişinăul cel mai de temut oraş. O treime din crime au loc în capitală

a

În primul semestru al lui 2015 în Republica Moldova au fost înregistrate 18,7 mii infracţiuni, ce constituie o micşorare cu 4,63% a numărului de crime înregistrate în perioada similară a anului 2014, anunţă Procuratura Generală.

Ponderea semnificativă în diminuarea nivelului infracţional revine crimelor uşoare, numărul cărora a scăzut cu 329 cazuri (-6,38%), crimelor mai puţin grave cu 541 cazuri (-5,13%), după care urmează infracţiunile grave cu 15 cazuri (-0,47%) şi cele deosebit de grave cu 33 (-3,95%).

Analiza nivelului criminalităţii în baza categoriilor de infracţiuni a reliefat o dinamică ascendentă, cu precădere a celor contra patrimoniului, fiind înregistrate 9615 cazuri sau 51,58 la sută din numărul total al infracţiunilor înregistrate la nivel de ţară, în special a furturilor – 7143.

Per ansamblu, în republică s-a atestat o diminuare a nivelului criminalităţii în majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale, cele mai multe fiind înregistrate în capitală – 35,9 la sută. Cele mai puţine infracţiuni în primele 6 luni au fost fixate în municipiul Bălţi, precum şi în raioanele: Drochia, Briceni, Făleşti, Ocniţa, Călăraşi, Hînceşti, Nisporeni, Rezina, Şoldăneşti, Basarabeasca şi Ştefan Vodă.

You may also like

Comments are closed.

By