Congres PPEM: Iurie Leancă a fost ales în calitate de președinte al partidului

leanca 2

Decizia a fost luată astăzi, în cadrul primului Congres al Partidului Popular European din Moldova (PPEM), cu vot unanim. „Sunt sigur că ziua de 26 iulie va fi una istorică, ziua în care dăm un semnal clar de schimbare a clasei politice, ziua în care se naște primul partid cu adevărat european”, a declarat Iurie Leancă, ales astăzi prin vot secret și liber exprimat de către majoritatea participanților.

leanca3

El a mai spus că PPEM a apărut ca urmare a unei trădări uriașe din partea unor partide așa-zise proeuropene, care au furat voturile electoratului după alegerile din noiembrie 2014 și au dus țara într-o criză fără precedent.

„Partidul Popular European din Moldova se naște astăzi dintr-o nevoie acută de modernizare a clasei politice, din nevoia oamenilor de a vedea și politicieni care fac politică, politică pentru oameni nu doar politicieni care fac business în politică. Proiectul nostru a apărut nu ca o construcție pregătită și gândită cu mult timp înainte, ci pentru a acoperi un mare gol de pe scena politică, unde cetățenii astăzi nu mai sunt reprezentați aproape deloc de politicienii pe care i-au ales”, a precizat președintele PPEM.

Delegații la congresul PPEM au avut de ales între trei candidaturi: Iurie Leancă, liderul Grupului de inițiativă pentru crearea PPEM, Oazu Nantoi, preşedintele OT Chişinău și Tudor Șonțu, primar al satului Ochiul Alb din Drochia.

ppem

În cadrul Congresului PPEM, Eugen Carpov a fost ales în calitate de prim-vicepreședinte al PPEM. Tot astăzi, a fost adoptat Programul Politic, a fost aprobat Statutul PPEM și au fost create structurile noului partid. Astfel, noul partid va avea Consiliu Politic Național, Comisie Națională de Cenzori, Curte de Onoare și Arbitraj, precum și alte structuri interne bazate pe principii democratice europene.

ppem congres

În finalul congresului a fost adoptată Declarația politică, în care sunt punctate șase obiective strategice ale PPEM: crearea unui stat de drept; asigurarea unei justiții independente; schimbarea sistemului de administrare publică corupt şi depășit de timp; dezvoltarea societăţii civile şi asigurarea controlului public permanent asupra guvernării; asigurarea bunăstării cetăţenilor; integrarea Moldovei în familia europeană.

You may also like

Comments are closed.

By