Ce trebuie să facă Grecia în schimbul ajutorului internaţional. Calendarul măsurilor

a

La capătul a 17 ore de negocieri cu liderii zonei euro, negociatorii eleni au acceptat o listă de măsuri mai stricte decât cele respinse de greci prin referendum, precum reforma pensiilor şi a legislaţiei muncii, majorarea TVA şi privatizări, în schimbul unei finanţări de 86 miliarde euro, scrie Ziarul Financiar.

Acordul politic trebuie să fie aprobat de Parlamentul elen, precum şi de alte parlamente europene, înainte de a fi luată o decizie oficială pentru al treilea program de asistenţă financiară, relatează MarketWatch.

Liderii zonei euro au spus că Grecia va primi până la 86 de miliarde de euro, pe parcursul a trei ani, cu condiţia ca Tsipras să respecte un calendar strict de măsuri, astfel:

Până pe 15 iulie

– Autorităţile elene trebuie să simplifice sistemul TVA şi să extindă baza de aplicare a taxei, pentru creşterea veniturilor;

– Implementarea de măsuri pentru îmbunătăţirea sustenabilităţii pe termen lung a sistemului de pensii, în cadrul unui program mai larg de reforme în domeniul pensiilor;

– Oficialii de la Atena să asigure independenţa totală a institutului de statistică ELSTAT.

Până pe 22 iulie

– Trebuie adoptat Codul de Procedură Civilă, care conţine reforme majore pentru sistemul judiciar, menite să accelereze semnificativ procesele şi să reducă cheltuielile;

– Implementarea Directivei UE referitoare la redresarea şi închiderea băncilor, cu sprijinul Comisiei Europene.

În plus, măsurile de reformă „trebuie întărite serios pentru a ţine seama de înrăutăţirea situaţiei economice şi fiscale a ţării în ultimul an”, se arată în comunicatul liderilor zonei euro.

În acest scop, Grecia trebuie să:

– Adopte măsuri ambiţioase de reformă în domeniul pensiilor;

– Adopte reforme ambiţioase de piaţă, înclusiv în privinţa comerţului în zilele de duminică, programul de lucru în comerţ, dreptul de proprietate asupra farmaciilor şi reforme pentru brutării;

– Să continue privatizarea operatorului reţelei de electricitate (ADMIE);

– Să analizeze legislaţia muncii, inclusiv cea referitoare la organizarea grevelor, şi ulterior să alinieze prevederile legale cu practicile europene şi nu să revină la practicile anteriorare care nu sunt compatibile cu obiectivele promovării unei creşteri sustenabile;

– Să întărească sectorul financiar, în special prin eliminarea interferenţei politice.

În plus, autorităţile elene trebuie să:

– Intensifice eforturile pentru privatizarea companiilor de stat. Activele de stat valoroase vor fi transferate unui fond independent, iar fondurile obţinute din valorificarea acestora vor finanţa plata datoriilor. Valoarea totală a fondului va fi de circa 50 de miliarde de euro, din care 25 de miliarde de euro vor fi folosite pentru recapitalizarea băncilor, aproximativ 12,5 miliarde de euro pentru reducerea ponderii datoriilor în PIB, iar 12,5 miliarde de euro pentru investiţii în Grecia;

– Modernizarea sistemului administrativ pentru reducerea costurilor;

– Instituţiile internaţionale creditoare vor avea dreptul să analizeze, la Atena, progresele înregistrate în aplicarea reformelor. Guvernul elen trebuie totodată să discute cu instituţiile creditoare noile texte legislative, înainte ca acestea să fie înaintate Parlamentului.

You may also like

Comments are closed.

By