Vasili Chirtoca, DEZAMĂGIT de rezultatele alegerilor

chirtoca

Candidatul PCRM pentru funcția de Primar General al Capitalei își recunoaște înfrângerea în alegerile desfășurate pe 14 iunie. Vasili Chirtoca a adunat 4,04 la sută din voturi, în timp ce Dorin Chirtoacă (PL) a acumulat 37,52%.

Potrivit lui Chirtoca, o lună nu este de ajuns pentru prezentarea programului și că a înțeles cum trebuie desfășurată o campanie electorală cu puțin timp înainte de alegeri.

„Nu sunt o persoană cunoscută. Nu putem să venim cu populismul, suntem oameni serioși, noi tot timpul ne ocupăm cu treabă, cu gospodăria, vorbim și ne ocupăm cu fapte concrete. Ne-am ocupat 10 zile de program, nu a fost timp destul să dăm posibilitate alegătorilor ca să înțeleagă cu ce venim. Al doilea factor este că unii oamenii nu au înțeles simbioza dintre un businessman de nivel înalt și Partidul Comuniștilor. Am explicat că îl stimez pe domnul Voronin, este cel mai mare conducător al țării, am luat această decizie bine gândit. Nu am mizat la mare rezultat, poate la 8-10%, dar sunt satisfăcut de rezultat. Oamenii au văzut că există o persoană care vrea să facă ceva”, a declarat Vasili Chirtoca la o conferință de presă.

Întrebat cu cine va vota, candidatul PCRM nu a oferit niciun răspuns, a menționat doar că nu vede alți candidați „decât persoana mea, de aceea am lăsat businessul”.

Deocamdată Vasili Chirtoca nu știe dacă, după înfrângere, va pleca sau nu din politică. A spus doar că își va lua liber o săptămână pentru a analiza, cert este că va rămâne în Consiliul Municipal Chișinău.

Cât privește formarea unei coaliții, Vasili Chirtoca a menționat: „Nu văd posibilitatea ca fracțiunea noastră să participe la coaliții stabile, sunt foarte multe interese, pe baza cărora se iau decizii în CMC”.

Menționăm că Vasili Chirtoca este președintele DAAC-Hermes, cel mai mare holding auto din Moldova.

You may also like

Comments are closed.

By