Sturza: Instituţiile statului au fost privatizate. Moldova, GAURA NEAGRĂ a traficului ilegal de mărfuri, droguri şi armament.

a

Fostul premier şi actualul om de afaceri, Ion Sturza a declarat, în cadrul emisiunii Interpol, că instituţiile statului Republica Moldova au fost privatizate, de pe urma cărora se fac bani enormi

„Din funcţiile statului care astăzi sunt privatizate se fac bani enormi, cineva de la Interpol îmi spune că traficul de mărfuri, tranzitul prin Republica Moldova este de 450 mil. euro, cu schimbarea ştampilei. La fel este vorba de trafic de droguri, trafic de armament de zeci de milioane”, a spus Sturza.

Fostul premier spune că fenomenul, de fapt, e o economie paralelă. Din funcţiile statului care astăzi au fost privatizate se fac bani enormi şi nu din economia amărâtă a Republicii Moldova. Din acelaşi tranzit prin sistemul financiar din Republica Moldova de 20 miliarde USD credeţi că băieţii noştri au rămas fără nimic. Băieţii au înţeles că nu trebuie să faci economie, e de ajuns să ai un club de noapte unde să-ţi petreci timpul frumos cu prietenii tăi şi să-ţi pui vamă pentru fluxuri.

S-a văzut că nu se doreşte. E un joc cu negocierile pentru numirea unui nou premier. Acelaşi spectacol pe care îl avem din 2009 încoace cu tot felul de ieşiri publice şi isterii, dar până la urmă se vor aşeza 1,5 oameni şi vor decide soarta ţării. Sistemul se va menţine. Mă tem că Ghimpu nu va face parte din viitoarea coaliţie, nu că nu-l vor alţii, mă tem că el nu vrea să facă parte din ecuaţie. Adevăru-i că nici el nu ştie ce vrea.

Fostul premier afirmă că tranzitul de bani prin Republica Moldova, cazul Magnitsky s-a făcut cu girul politicului de la Chişinău şi bine înţeles că s-au înţeles la un comision. Şi aici au fost implicate o serie de bănci din Rusia, cărora le-au fost retrase licenţele. Ulterior, s-a văzut că sumele transferate erau mult mai mari şi cei de la Chişinău au cerut un comision mai mare. Bineînţeles cei din este nu a fost de acord afirmând că cei de la Chişinău sunt hapsâni şi aici s-a întrerupt firul.

You may also like

Comments are closed.

By